Întrunirea Cercului Pastoral Misionar Ineu

Luni 04. 08. 2025,  cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu Arhiepiscop al Aradului, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral– Misionar Ineu, coordonat de părintele secretar Călin Negruț de la Parohia Gurba.

Întrunirea de astăzi a debutat prin rostirea rugăciunii „Împărate Ceresc”.  Ea a fost organizată în incinta Paraclisului Spitalului Orășenesc Ineu prin strădania părintelui Radu Constantinescu, care a adresat un cuvânt de bun venit preoților participanți.

În cadrul acestei întruniri,  părintele organizator a susținut referatul cu tema: „Pastorația specifică marilor duhovnici ai secolului al XX-lea între realități ecleziale și constrângeri sociale” în care a subliniat că secolul XX a fost pentru Biserica Ortodoxă Română un timp al încercării, al prigoanei și al mărturisirii. Din acest întuneric al istoriei comuniste s-au ridicat, ca niște făclii aprinse de Dumnezeu, trei mari părinți duhovnicești: Arsenie de la Prislop, Cleopa de la Sihăstria și Sofian de la Antim. Fiecare, în felul său, a oferit poporului român un chip viu al credinței, o mărturie curajoasă a adevărului și o chemare la sfințenie.

Părintele Arsenie Boca, numit astăzi cu vrednicie „Sfântul Mărturisitor de la Prislop”, a fost nu doar un teolog profund, ci și un trăitor desăvârșit, un suflet mistuit de iubirea pentru Hristos și pentru neamul românesc. Deși tăcut în ultimii ani ai vieții, din pricina interdicțiilor și prigoanei, tăcerea sa a devenit o predică vie care încă răsună. Lucrarea sa duhovnicească, rămâne o moștenire vie în conștiința poporului.

Părintele Cleopa Ilie, păstorul din Munții Neamțului, a fost vocea ortodoxiei neclintite. Fără școli înalte, dar cu o inimă plină de Duhul Sfânt, Părintele Cleopa a fost căutat de mii de credincioși, preoți și mireni deopotrivă, care primeau de la el nu doar sfat, ci și nădejde. A trăit în rugăciune și a vorbit cu putere despre ascultare, post, rugăciune și pocăință, oferind o teologie vie, simplă, dar profundă.

Într-o altă ipostază, a discreției urbane și a mărturisirii blânde, îl întâlnim pe Părintele Sofian Boghiu, duhovnicul de la Mănăstirea Antim. Artist al culorii și al sufletului, el a pictat chipuri de sfinți și a zidit chipuri de oameni prin spovedanie, blândețe și tăcere. Înfruntând temnițele comuniste cu răbdare și smerenie, Părintele Sofian a fost, poate, cel mai tăcut dintre mărturisitori , dar tocmai această tăcere a sa a fost o predică neîncetată despre iubirea lui Hristos.

În finalul prezentării, părintele a mai subliniat că acești trei Părinți plini de har și recunoscuți de Biserică, sunt dovada vie că sfințenia nu este rezervată trecutului îndepărtat. Ei sunt printre noi, în memoria celor care i-au cunoscut, în rugăciunile celor care le cer ajutorul și, mai ales, în chemarea pe care o adresează fiecăruia dintre noi: aceea de a trăi cu credință, curaj și dragoste pentru Hristos, în orice vremuri.

După expunerea referatului, au continuat dezbaterile cu privire la această temă precum și alte discuții de interes pastoral care au fost propuse.

Preoții care au luat parte la întrunire au fost: Preaonoratul Pr. Protopop Adrian Zaha –Parohia Ineu Centru,  Pr. Sever Mocanu – Schit Tămand, Pr. Stefăniță Muț – Parohia Seleuș, Pr. Radu Belle – Parohia Chereluș, Pr. Doru Dragoș – Parohia Bocsig, Pr. Dan Turean – Parohia Ineu Centru, Pr. Sorin Streulea – Parohia Moroda, Pr. Marius Braiț – Parohia Cermei, Pr. Ciprian Sălăvăstru – Parohia Șicula, Pr. Flavius Lazea – Parohia Iermata, Pr. Dănuț Leahu – Parohia Mocrea, Pr. Florin Botici – Parohia Mânerău, Pr. Radu Constantinescu – Paraclisul Spitalului Orășenesc Ineu și Pr. drd. Denis Roșu-Drăgan – Parohia Moțiori.

Întrunirea s-a încheiat cu tradiționala agapă frățească oferită de Biserica organizatoare.

Pr. drd. Denis Alexandru ROȘU-DRĂGAN

Parohia Moțiori