Celebrarea unui veac de la înființarea Patriarhiei Române ne dă prilejul de a reconstitui și actualiza unele informații și fapte legate de protagoniștii acestui măreț act din istoria Bisericii Ortodoxe Române, în cazul de față despre episcopul Miron Cristea, ridicat din clerul transilvan și având cinstea de a fi primul patriarh al românilor.
Personalitate complexă și influentă a epocii sale, Elie Miron Cristea va marca pentru totdeauna istoria națională și bisericească, intrând în preocupările și cercetările istoricilor și teologilor, astfel încât, astăzi avem la îndemână o vastă bibliografie legată de biografia, opera și activitatea sa. Cu toate acestea, dacă cercetăm cu atenție biografiile sale observăm că momentul călugăriei sale este amintit punctual, fără alte detalii, fapt pentru care reconstituim acest moment cheie din parcursul său eclezial[1].
Datele legate de momentul călugăriei le găsim în Monahologhionul Sfintei Mănăstiri Hodoș-Bodrog, la acea dată fiind singura mănăstire activă din întreg spațiul transilvan. Potrivit rânduielilor mănăstirești, noul monah era trecut în Monahologhionul mănăstirii, specificându-se date legate de biografia sa și de momentul tunderii în monahism. Acest lucru se întâmplă și cu diaconul celibatar Dr. Elie Cristea, fiind trecu la poziția cu Nr. 21[2].
Călugăria are loc în Mănăstirea Hodoș-Bodrog, la data de 22 iunie/5 iulie 1902 și este oficiată în cadrul Sfintei Liturghii de către arhimandritul Augustin Hamsea, egumenul așezământului monastic, cel care va face și consemnările de rigoare în Protocolul călugăriilor sau Monahologhionul mănăstirii. Trecerea în tagma monahală este făcut „în conformitate cu prețuita dispoziție a Înalt Prea Sfinției Sale, Domnului Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Mețianu”, prin actul Nr. 6362 din 11/24 iunie 1902[3]. Arhimandritul Augustin Hamsea ține să consemneze că tunderea noului frate s-a făcut cu respectarea riguroasă a prescripțiilor așezămintelor monahale și a ritualului Bisericii Ortodoxe „după rânduiala chipului celui mic”, adică schima mică, dându-i numele MIRON[4], adăugând și următoarele: „și l-am îngremiat (închinoviat) sfintei mănăstiri Hodoș-Bodrog, introducându-l în rândul și numărul membrilor și părinților sf. mănăstiri cu toate drepturile și datorințele, ce incumbă după sfintele canoane și așezăminte ale bisericii noastre dreptmăritoare monahilor și părinților acestei sfinte mănăstiri”[5].
Pe lângă aceste date legate de tunderea sa în monahism sunt redate și câteva date din parcursul noului monah Miron Cristea, o scurtă biografie. Se consemnează că la data călugăriei era asesor ordinar în senatul bisericesc al Consistoriului Arhidiecezan din Sibiu, adică consilier eparhial. Alte date pe care le aflăm în Protocol sunt: s-a născut în comuna Toplița, comitatul Mureș-Turda, la data de 18/30 iulie 1868; în 1887 a absolvit Gimnaziul român greco-catolic din Năsăud, unde a și susținut examenul de maturitate; în 1890 a absolvit Seminarul Arhidiecezan Andreean din Sibiu „cu succes eminent”; în anul 1895 a absolvit cursurile de filosofie la Universitatea regească din Budapesta, obținând titlul de „doctor în filosofie”; din 1895 a funcționat ca secretar al Consistoriului Arhidiecezan din Sibiu, iar din 1 iulie 1895 ca „asesor ordinar în senatul bisericesc al Consistoriului Arhidiecezan din Sibiu”[6]. Toate aceste informații le regăsim și în biografiile sale consemnate de istorici și teologi.
Așadar, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Dr. Elie Miron Cristea primește tunderea în monahism în Sfânta Mănăstire Hodoș-Bodrog, alăturându-se unei întregi pleiade de personalități ecleziastice, ierarhi, slujitori, dascăli de teologie, figuri proeminente al ortodoxiei românești din sec. al XIX-lea și prima jumătate a sec. al XX-lea[7], cu rol de seamă nu numai în cadrul Bisericii, ci și în istoria neamului nostru.
Protos. lect. dr. Nicolae M. Tang
[1] Amintim câteva referințe bibliografice legate de viața și activitatea Patriarhului Miron Cristea: Pr. Mircea Păcurariu, „Cristea Miron”, în: Enciclopedia Ortodoxiei românești, coord. Acad. pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 228-229; Pr. Prof. Dr. Alexandru Moraru, Dicționarul ierarhilor români și străini slujitori ai credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, București, 2015, pp. 114-117; Ierarhul Miron Cristea, Patriarhul Marii Uniri, Editura Basilica, București, 2018.
[2] Arhiva Mănăstirii Hodoș-Bodrog (AMHB), Protocolul celor care intră în obștea Mănăstirii Intrarea Maicii Domnului în biserică de la anul 1857, f. 7v.
[3] AMHB, Protocolul…, f. 7v.
[4] AMHB, Protocolul…, f. 7v.
[5] AMHB, Protocolul…, f. 7v.
[6] AMHB, Protocolul…, f. 7v.
[7] Vezi: Pr. Prof. Dr. Victor Vlăduceanu, Vechiu monument istorico-religios: Mănăstirea Bodrog, Tipografia „Victoria”, Timișoara, 1939, pp. 81-82; Eugen Arădeanul, Lucian Emandi, Teodor Bodogae, Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1980, pp. 90-91.
