Praznicul Nașterii Maicii Domnului a fost prilej de rugăciune și bucurie duhovnicească, ca-n fiecare an, pentru obștea monahală și pelerinii care participă la sfintele slujbe săvârșite la Mănăstirea Arad-Gai.
Cu toții s-au bucurat luni, 8 septembrie, de Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei și Preasfințitul Părinte Episcop vicar Emilian Crișanul, alături de un sobor de preoți și diaconi, în altarul de vară din curtea mănăstirii.
Din sobor, alături de cei doi ierarhi, au făcut parte: Pr.prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, Pr. Gheorghe Lehaci, consilier economic, Pr. Bogdan Noghiu, consilier social, Pr. dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și lector la Facultatea de Teologie amintită, Protos. Clement Iordache, duhovnicul mănăstirii și alți părinți din parohiile arădene.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, care a vorbit despre importanța praznicului.
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, după cuvântul de învățătură rostit de Chiriarhul arădean, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru începutul anului școlar 2025-2026 „Educația creștină este și mărturisire a lui Hristos „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6)”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei Arad-Sega I.
După împărtășirea credincioșilor cu Trupul și Sângele Mântuitorului și Rugăciunea Amvonului, s-a săvârșit slujba de binecuvântare a prinoaselor aduse de către credincioși, cu ocazia hramului mănăstirii.
Multe biserici și mănăstiri din țara noastră o au ocrotitoare pe Maica Domnului, mama noastră. Între acestea, un loc de căpătâi îl are și Mănăstirea Arad-Gai, care și-a serbat astăzi unul dintre hramuri, adică cel al Nașterii Născătoarei de Dumnezeu.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Clement Iordache, duhovnicul mănăstirii, în numele maicii starețe Ecaterina Joldeș și a obștii monahale a adresat cuvânt de mulțumire ierarhilor arădeni pentru prezență și slujire, soborului de slujitori și mulțimii de pelerini prezenți la această sărbătoare a mănăstirii.
Arhid. Cristian Petruț














