Sâmbătă, 13 septembrie 2025, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii din municipiul Arad au trăit un moment de aleasă binecuvântare și de înnoită nădejde: punerea pietrei de temelie pentru noua biserică cu hramul „Sf. Mc. Emilian de la Durostorum și Sf. Mc. Valentina”, ce se va ridica pe strada Agricultorilor, nr. 8.
Slujba de așezare a pietrei de temelie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. De asemenea slujba s-a săvârșit în prezența domnului Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
La finalul Slujbei de Sfințire a locului pentru biserică, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a ținut un cuvânt de învățătură cu privire la însemnătatea slujbei sfințirii locului de Biserică, dar cu precădere la ceea ce înseamnă această biserică pentru cartierul Poltura din Arad. Preasfinția Sa a amintit cuvintele Mântuitorului Hristos adresate Sfinților Săi Ucenici și Apostoli: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, mărturisind în toată lumea cuvântul adevărului. Astfel, Preasfinția Sa a arătat că locul sfințit pentru biserică și biserica aceasta, cu hramurile Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum și Sfânta Muceniță Valentina, va deveni un loc de mărturisire, de comuniune și de împărtășire, de mărturisire a cuvântului Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, de comuniune, pentru că în această biserică se vor aduna credincioșii pentru a se ruga lui Dumnezeu și de sfințire, pentru că în această biserică cei care vor veni vor primi Sfintele Taine, spre iertarea păcatelor și spre dobândirea vieții de veci.
Preasfinția Sa a mulțumit ctitorilor și părintelui Florin Avram pentru implicarea în pregătirea documentației pentru a se putea ctitorii o biserică în acest cartier al Aradului. Totodată, a rugat pe Dumnezeu să binecuvinteze în continuare lucrările construcției bisericii și să întărească în această frumoasă și necesară zidire pe toți cei care vor contribui la înălțarea bisericii cu hramurile Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum și Sfânta Muceniță Valentina.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a subliniat importanța așezării pietrei de temelie. Totodată, chiriarhul a arătat că ridicarea unei biserici nu reprezintă doar o lucrare arhitecturală, ci mai ales un act de mărturisire a credinței și de comuniune a poporului lui Dumnezeu, care se adună în jurul Sfântului Altar pentru a primi harul și binecuvântarea Domnului.
Evenimentul s-a încheiat cu binecuvântarea arhierească și cu rugăciuni de mulțumire, fiecare participant plecând cu nădejdea că acest nou altar al credinței va deveni, în timp, izvor de lumină și de întărire sufletească pentru întreaga comunitate.
Noua biserică, ce va purta hramurile mucenicilor Emilian și Valentina, se dorește a fi nu doar un edificiu de cult, ci și un spațiu al întâlnirii generațiilor, al educării tinerilor în spiritul credinței ortodoxe și al cultivării dragostei față de Dumnezeu și aproapele.
„Iată, pun în Sion piatră în capul unghiului, aleasă, de mare preț, și cel ce va crede întru El nu se va rușina”(I Petru 2, 6).
Andri-Voicu Popa,
Președintele ASCOR ARAD










