În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci și Înainte-prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a poposit în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor prezenți la Schitul ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Bodrogul Vechi, unde a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Din sobor au făcut parte Pc. Părinte Gheorghe Lehaci, consilier economic, Protos. Macarie Deleu și Arhid. Cristian Petruț.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, pe baza textelor biblice care s-au citit: primul din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel din capitolul al VI-lea, versetele 11-18, iar al doilea din Evanghelia de la Ioan, capitolul III versetele 13-17, a subliniat importanța dialogului dintre om și Dumnezeu. Pe baza acestor învățături ale Mântuitorului Iisus Hristos și ale Sfântului Apostol Pavel, Preasfinția Sa a arătat importanța vorbirii omului cu Dumnezeu prin rugăciune și a vorbirii omului cu aproapele său, pentru că prin rugăciune omul vorbește cu Dumnezeu, despre Dumnezeu, despre om, despre universul în care Dumnezeu l-a așezat pe om. Încât dialogul pe care l-a avut Mântuitorul Iisus Hristos cu Nicodim, ne învață că și noi suntem îndemnați să vorbim cu Mântuitorul Iisus Hristos despre darul vieții, despre Împărăția lui Dumnezeu și despre cum să ne așezăm mai bine în această lucrare și conlucrare cu harul lui Dumnezeu pentru a dobândii viața veșnică. Altfel, Sfântul Apostol Pavel subliniază faptul că el a devenit apostol al lui Hristos prin harul lui Dumnezeu și nesocotește puterile sale spunând că toate pe care le săvârșește, le săvârșește cu harul și ajutorul Mântuitorului Iisus Hristos (Galateni, 6, 11-18).
În pericopa evanghelică ascultată în cadrul Sfintei Liturghii, în acest dialog purtat de Mântuitorul Hristos cu Nicodim, Domnul Hristos subliniază faptul că cel ce crede în El, nu va muri ci va trăi în veci, cel care se botează în numele Lui va dobândi viață veșnică. Din acest dialog reținem faptul că nașterea din apă și din Duh ne ajută cu adevărat să dobândim Împărăția Sa cerească, însă spune Domnul că ,, tot cel ce crede în El nu piere, ci are viață veșnica, căci Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său cel Unul născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică, căci nu a trimis Dumnezeu pe Fiul Său ca să judece lumea, ci ca să mântuiască prin El lumea” ( Ioan, cap 3,15-17).
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Galateni, ne îndeamnă să ne purtăm sarcinile unii altora și să avem credință în Hristos asumându-ne crucea slujirii, fiindcă nu suntem singuri, ci suntem împreună cu Hristos pe calea vieții. Sfântul Apostol Pavel mai spune: ,,Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, si eu pentru lume! Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă!” (Galateni 6, 14-15).
Așadar, reținem faptul că rugăciunea, dialogul și întrajutorarea sunt lucrări care ne ajută să ne împărtășim cu darurile lui Dumnezeu.
La finalul Sfintei Liturghii, Maica Teodora, stareța Schitului ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” a adus mulțumiri Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, pentru prezența în mijlocul obștii monahale, pentru binecuvântare și săvârșirea Sfintei Liturghii.
Arhid. Cristian Petruț







