Duminică, 26 octombrie 2025, Parohia Zăbrani, din Protopopiatul Lipova, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Lipova, coordonați de către Părintele Ardeuan Florin, preot paroh la Parohia Chesinț.
În biserica parohială cu hramul:”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir”, în prezența numeroșilor credincioși ai parohiei Zăbrani,a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu.
La momentul potrivit, părintele Pădureanu Mihai de la parohia Barațca, a susținut referatul :”Pastorația specifică marilor duhovnici ai secolului XX-lea între realități eclesiale și constângeri sociale”
Părintele Mihai Pădureanu, în referatul său a vorbit de marii duhovnici care au fost canonizați de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, amintind de Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu și Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion Felea.
“Acești părinți au pus accent pe catehizarea personală, pe spovedanie ca mijloc de vindecare a sufletului și pe formarea unei conștiințe morale puternice. Într-un timp în care predicarea liberă era limitată, ei au continuat lucrarea pastorală prin relația directă cu credincioșii, prin scrisori, sfaturi individuale și prin exemplul propriei vieți.Pastorația lor a fost un act de rezistență spirituală. Fără confruntare directă cu puterea, dar prin fermitate interioară, acești duhovnici au arătat că viața creștină autentică poate fi trăită și în condiții de opresiune.”.
La final părintele paroh Pop Gheorghe a adus mulțumiri credincioșilor prezenți la rugăciune dar și preoților din cadrul cercului pastoral misionar Lipova.
Pr. Ardeuan Florin Dan

