În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu- Arhiepiscopul Aradului, miercuri, 8 octombrie 2025, a avut loc Conferința preoțească de toamnă a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Lipova.Conferința a fost precedată de săvârșirea slujbei de Te-Deum, care a avut loc în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Lipova, de către un sobor de preoți, format din: Pr. Pr. Păiușan Adin Dorin- Parohia Monoroștia, Pr. Ciucuc Grațian- Parohia Dorgoș și Pr. Haida Bogdan Andrei– Parohia Nicolae Bălcescu, în prezența preoților din protopopiat.
Tot aici, după săvârșirea slubei de Te-Deum, lucrările conferinței au fost deschise de Părintele Protopop Nelu Mercea, prin cuvântul de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu- Arhiepiscopul Aradului cât și P.C. Pr. Teodor Pavel – Consilier patrimoniu, P.C. Pr. Silviu Nicolae Faur- Consilier administrative bisericesc și P.C. Pr. Tiberiu Ardelean- Inspector epahial transmițând Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu- Arhiepiscopul Aradului mulțumirea pentru purtarea de grijă arătată permanent preoților și credincioșilor acestui protopopiat. În continuare părintele protopop a prezentat câteva aspect privitoare la „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din sec. al XX-lea” care se înscrie în tematica propusă de Sfântul Sinod al BOR pentru anul 2025, dând apoi Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu- Arhiepiscopul Aradului conducerea conferinței.
În cuvântul Său, Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu a făcut referire la viața și personalitatea Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, mai ales că, Înalpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a fost unul dintre cei care au avut onoarea să-l întâlnească pe Părintele Ilarion V. Felea în vremea studenției Sale când, în Catedrala Mitropolitană din Timișoara au fost aduse și așezate moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.
Având în vedere că, la propunerea și hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 11-12 iulie 2024, Preotul Ilarion V. Felea a fost canonizat sub numele de Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea cu data de prăznuire 18 septembrie, iar în data de 05 octombrie 2025 a avut loc proclamarea locală a canonizării Sf. Pr. Mc. Ilarion Felea în Catedrala Arhiepiscopală din Arad, la lucrările Conferinței de toamnă din Protopopiatul Lipova a fost invitat din partea Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” Arad, Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean care a susținut referatul cu tema „Preotul Ilarion Felea-model de liturghisire în Eparhia Aradului”.
După prezentarea referatului, Părinții Consilieri prezenți au transmis punctual comunicări administrative.
Părintele Protopop Nelu Mercea, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu cât și Părinţilori Consilieri prezenți, pentru cuvintele îndemnătoare și venirea în mijlocul preoțimii din Protopopiatul Lipova, precum și tuturor celor prezenți, lucrările conferinței încheindu-se cu împreună rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat!”.
Pr. Mircea- Silviu Şirian, secretar Protopopiatul Lipova












