Patriarhul Ecumenic: Autocefalia și rangul patriarhal nu sunt simple fapte istorice, ci însăși viața Bisericii din România

„Autocefalia și rangul patriarhal nu sunt simple fapte istorice, ele sunt însăși viața Bisericii din România”, a spus Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, luni, după ce a slujit, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Exterior al Catedralei Patriarhale.

Din sobor au făcut parte ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, ierarhi din Patriarhia Ecumenică, părinți din Sfântul Munte Athos, slujitori ai Catedralei Patriarhale și alți clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

Manifestarea, prin care a fost cinstit Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a făcut parte din programul aniversar dedicat Centenarului Patriarhiei Române și împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a citit un Actul sinodal de aniversare dedicat acestor celebrări și semnat de cei doi patriarhi și de toți ierarhii Bisericii Ortodoxe Române.

Binecuvântarea sfinților isihaști

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit în dar Sanctități Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, o icoană reprezentându-l pe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al capitalei României, precizând că sfântul este și ocrotitorul Sanctității Sale, care la botez a primit numele de Dimitrios.

„Îi dorim ani mulți cu sănătate și să aibă bucuria Sfinților Părinți Isihaști, pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a fost un sfânt isihast”, a spus Patriarhul Daniel.

Preafericirea Sa a explicat ce este rugăciunea isihastă și a vorbit despre mișcarea isihastă din care „s-a hrănit Ortodoxia în Constantinopol, în Muntele Athos și apoi în țările din Balcani”.

„Între isihaștii din timpul lui Sfântului Grigorie Palama, care a murit în anul 1359, în același an în care Patriarhia Ecumenică a întemeiat Mitropolia Ungrovlahiei și a pus mitropolit pe Sf. Iachint de Vicina, care era isihast și el, din acea perioadă avem și sfinți isihaști în familia domnitorului”, a menționat Părintele Patriarh Daniel, amintind de Sfânta Teofana Basarab.

În perioada în care a trăit Sfântul Dimitrie cel Nou, „toată Valea Lomului a fost plină de chilii de călugări isihaști săpate în munte”, a adăugat Preafericirea Sa.

„Și acum avem părinți isihaști la Muntele Athos, dintre care și patru români părinți isihaști aghioriți, sau athoniți, pe care Sanctitatea Sa a avut bunăvoința să îi treacă în rândul sfinților în Sinodul Patriarhiei Ecumenice din luna august și luna octombrie.”

„Vă mulțumim, Sanctitatea Voastră, că aveți o mulțime de rugători isihaști și prieteni isihaști. Toți avem nevoie de rugăciunea altora, nu doar de a noastră. Și aceasta este bucuria, că astăzi avem acești sfinți isihaști pe care îi cinstim împreună”, a spus Patriarhul României.

Autocefalie și comuniune

Mesajul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, citit în traducere românească de Episcopul Siluan al Ungariei, a inclus referiri la documentele prin care Patriarhia Ecumenică a acordat Bisericii Ortodoxe Române autocefalia, și, ulterior, rangul de Patriarhie.

„Această dublă aniversare pe care o cinstim astăzi nu este doar o evocare istorică, este o chemare și o provocare duhovnicească în vremuri în care lumea se confruntă cu felurite încercări: înstrăinare, dezbinare, războaie, decădere morală”, a transmis Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I.

„Cele două evenimente mărturisesc răspicat că numai în unitate, în iubire și în pace, și mai ales în înțelepciunea cea după Dumnezeu, numai în Domnul nostru Iisus Hristos și în păzirea legii Lui, cele ce sunt cu neputință la oameni devin cu putință.”

Statutul de autocefalie aduce roade numai în cadrul comuniunii dintre Biserici, a subliniat Sanctitatea Sa.

„Unitatea în credință și împărtășirea Sfântului Duh constituie piatra de temelie a Ortodoxiei. De aceea, Biserica Mare a Constantinopolului, de la început și până astăzi, stăruie în acest adevăr și anume că orice autocefalie exprimă libertatea în iubire și că unitatea este legătura ce ține laolaltă Trupul Domnului.”

„Cuviosul Dimitrie cel Nou, Sfântul Nifon, Cuvioșii Dionisie, Petroniu, Nifon și Nectarie, mulțimile de sfinți ai Ortodoxiei, nenumărate suflete, mirese ale Mirelui, prin viața lor au inaugurat renașterea duhovnicească. Ei miluiesc și binecuvintează poporul ortodox al României și sunt pururea cu noi”, a adăugat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I.

„Trecutul și prezentul celor două Biserici ale noastre alcătuiesc o lucrare neîntreruptă de slujire a omului și a lumii. Aceasta este tâlcuirea și calea atât a autocefaliei, cât și a rangului patriarhal: O instituție insuflată de Dumnezeu care dă viață și ține unită Ortodoxia cea una de sub cer.”

Sanctitatea Sa i-a dăruit Patriarhului României un set de vase liturgice pentru Catedrala Națională, a cărei pictură a fost sfințită de cei doi patriarhi duminică, în ziua de pomenire a Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir.

Recunoștință față de pelerini și voluntari

În încheiere, Patriarhul României a mulțumit și a transmis binecuvântări credincioșilor și tuturor celor implicați în evenimentele deosebite din această perioadă: Hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale și Sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Naționale.

Luni seară, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I va vizita Palatul Cotroceni, unde se va întâlni cu Președintele României, Nicușor Dan.


Între timp, după sfințirea picturii, Catedrala Națională rămâne deschisă zi și noapte până vineri, 31 octombrie 2025, pentru toți credincioșii care vor să se închine în altar. Rândul celor care așteaptă să se închine poate fi urmărit în timp real aici.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

https://basilica.ro/patriarhul-ecumenic-autocefalia-si-rangul-patriarhal-nu-sunt-simple-fapte-istorice-ci-insasi-viata-bisericii-din-romania