În perioada 10–14 noiembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, o parte dintre preoții Cercului Pastoral‑Misionar Ineu din cadrul Protopopiatul Ineu, coordonat de preacucernicul părinte Călin Negruț, au participat la un pelerinaj în Sfântul Munte Muntele Athos.
Evenimentul s-a desfăşurat în contextul “Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi al “Anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea”, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru în anul 2025.
Pelerinii s-au închinat la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, la Brâul Maicii Domnului, la cinstitul cap al Sf. Ioan Gură de Aur în ziua prăznuirii sale, precum şi la sfintele moaşte ale sfinţilor români canonizaţi de Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română.
Preoții au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii noastre şi au cerut întărire în misiunea pastoral-misionară încredinţată.
La Schitul românesc Prodromu au avut prilejul de a purta discuții pe tema canonizării sfinților români dar și despre viața pilduitoare a acestora, cu ieromonahul Visarion Trif, viețuitor al schitului amintit și fost slujitor și duhovnic al Schitului Tămand, Protopopiatul Ineu.
În drumul spre casă, grupul a făcut o oprire în oraşul Salonic, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Sfânta Muceniță Anisia şi la Sfântul Ierarh Grigorie Palama.
Din grupul pelerinilor au făcut parte următorii slujitori ai sfintelor altare: Preonoratul părinte protopop Adrian Zaha și fiul său Andrei Zaha, elev în cadrul Seminarului Teologic Arad, Pr. Călin Negruț (coordonatorul cercului), Pr. Muţ Ştefăniţă, Pr. Sorin Streulea (ghidul grupului), Pr. Buntean Sebastian, Pr. Leahu Dănuț, Pr. Răzvan Trip, Pr. Braiţ Marius, Pr. Florin Botici, Pr. Denis Roşu-Drăgan.
Acest pelerinaj a reprezentat o veritabilă întărire duhovnicească şi pastoral-misionară pentru preoţii participanţi, care s-au reîntors în parohii întăriţi în credinţă, inspiraţi de pilda vieţuitorilor athoniţi şi purtând în suflet lumina întâlnirii cu locurile sfinte.
Pr. Denis Roșu Drăgan – Parohia Moțiori









