În Duminica a 26-a după Rusalii, 23 noiembrie 2025, Înlatpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului a slujit Sfânta Liturghie la Biserica Paraclisul arhiepiscopal ,,Sfântul Apostol Andrei” din incinta Centrului Medical ,,Laser System” Vladimirescu.
Chiriarhul, însoțit de Pr. Bogdan-Gheorghe Noghiu, Consilier social, și de Diac. Ștefan Adelin Rusu a fost întâmpinat de către Pr. Silviu-Nicolae Faur, Consilier administrativ-bisericesc și preot paroh la Parohia Aradul-Nou, de Diac. Marius Lăscoiu- Martin, profesor de muzică la Seminarul Teologic din Arad și de Pr. Bogdan-Ioan Tod, Inspector Resurse Umane la Centrul eparhial și preot slujitor la acest Paraclis, alături de Doamna Administrator al centrului medical, Maricica Motoi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre ,,Vremea roadelor” (Efeseni 5, Luca 12) noaptea vizată în text aduce sfaturi, cum spune proverbul, dar desigur cele bune, însă cel care se gândește numai la sine nu folosește, dimpotrivă, astfel încât credinciosul trebuie să ia aminte la buna chivernisire a darurilor dobândite prin muncă cinstită spre o părtășie frățească și creștinească. Apoi a mai subliniat faptul că fiecare dintre noi putem să fim asemenea acestui bogat, dar să ne gândim la darurile Lui Dumnezeu care le revarsă peste noi pe care avem datoria să le împărțim și cu cei care se află în nevoi, necaz sau suferință. Împlinind acest lucru suntem cu adevărat fii ai luminii ,,pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr” ( Efeseni 5,9).
Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de elevi seminariști. La Sfânta Liturghie au fost prezenți un număr însemnat de credincioși și copii care s-au împărtășit cu Sfintele Taine și care au înfrumusețat prin prezența lor atmosfera de slujire și de rugăciune.
De asemenea la slujbă a participat și Doamna Maricica Motoi, director administrative, precum și pacienți internați în Centrul Medical ,,Laser System” și ostenitori ai acestui așezământ de îngrijiri paleative.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Pr. Bogdan-Ioan Tod, a mulțumit Ierahului pentru prezență, binecuvântare și pentru dragostea și bucuria cu care a poposit în biserica acestui paraclis eparhial. De asemenea a mulțumit părințilori slujitori, întregii conduceri a Centrului medical pentru frumoasa colaborare de până acum, nădăjduind că Bunul Dumnezeu va binecuvânta și pe viitor acestă lucrare frumosă care se desfășoară în acest loc.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a poposit în mijlocul pacineților internați în Centrul Medical ,,Laser System” adresându-le un cuvât de binecuvântare și de mângâiere.
Diac. Ștefan Adelin Rusu



















