Duminică, 28 decembrie 2025, a avut loc Etapa finală a Concursului „Colindăm, Doamne, colind”, ediția a V-a, organizat de Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
În această etapă au participat corurile care au obținut Premiul I în prima etapă (care s-a desfășurat în mod virtual). Etapa finală s-a desfășurat în Catedrala Veche a Aradului, începând cu ora 15:00. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a Preacucernicului Părinte Tiberiu Ardelean, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Aradului, a Preacucernicului Părinte Flavius Lazăr, Inspector școlar pentru religie, și a Preaonoratului Părinte Protopop Flavius Petcuț, gazda evenimentului.
Comisia de jurizare a fost formată din Diac. Prof. Marius Lăscoiu-Martin – profesor de Muzică bisericească la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, Prof. Corina Teuca – profesor de Specialitate la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, și Prof. Ovidiu-Valentin Căpitan – profesor de Educație Muzicală la Școala Gimnazială „Dr. Ioan Danicico” din Semlac și la Școala Gimnazială din Secusigiu.
În timpul deliberării juriului a luat cuvântul Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul și Preacucernicul Părinte Inspector Flavius Lazăr, evidențiind frumusețea implicării preoților și a dascălilor în educarea și creșterea morală a copiilor și tinerilor.
La Categoria „Cor de copii (5-14 ani) – Parohii” Premiul I a fost acordat Corului de copii „Sfinții Trei Ierarhi” al Parohiei Pecica I, coordonator preot paroh Radu Kosztner. La Categoria „Cor de tineri (15-25 ani) – Parohii” Premiul I a fost acordat Corului de tineri „Sfinții Trei Ierarhi” al Parohiei Pecica I, coordonator preot paroh Radu Kosztner. La Categoria „Cor de Școală Gimnazială” Premiul I a fost acordat Corului Liceului Teoretic „Sfântul Ierarh Nicolae” Arad, dirijori elevii Tudor Eșnican și Daria Opreanu. La Categoria „Cor de Liceu” Premiul I a fost acordat Corului Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad, coordonator prof. Cristina Pușcaș.
La Categoria „Individual 7-10 ani” Premiul I a fost acordat tinerei Carina Bîgu, de la parohia Vladimirescu II, și tânărului Damian Sicoe, de la Parohia Arad-Centru. La Categoria „Individual 11-14 ani” Premiul I a fost acordat tinerei Adelina Maria Șold, de la Parohia Bocsig, și tinerei Iasmina Moraru, de la Liceul Național de Informatică Arad. La Categoria „Individual 15-18 ani” Premiul I a fost acordat tinerei Roxana Loboș, de la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” Arad.
De menționat este faptul că la acest concurs au participat un număr de 42 de coruri și 84 de participanți individuali, însumând în total un număr de aproximativ 800 de copii și tineri.
Cu toții s-au evidențiat într-un mod minunat. S-au cântat colinde vechi, colinde noi, pe mai multe voci sau la unison.
Organizatorul concursului, P.C. Părinte Gabriel Streulea, Inspector eparhial-Sectorul Cultural, a adus mulțumiri ierarhilor, preoților, profesorilor coordonatori, copiilor și tinerilor care s-au implicat în frumoasa desfășurare a acestui concurs, exprimându-și bucuria descoperirii unor copii și tineri foarte talentați.
La final toate corurile au cântat împreună colinda impusă în concurs, „Când pământu s-o făcutu” și colinda „O, ce veste minunată”, într-un glas care ne-a înălțat inimile pline de emoție.
Felicitări și mulțumiri tuturor!
Pr. Gabriel Streulea

























