Prezență chiriarhală în a doua zi de Crăciun la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

În a doua zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Maicii Domnului, bucuria Crăciunului a fost continuată la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, prin rugăciune, recunoștință și comuniune duhovnicească.

Credincioșii adunați în sfântul locaș s-au bucurat de prezența și de împreuna-rugăciune a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, care a fost părinte duhovnicesc și călăuză în această zi de lumină, întărind prin prezența sa bucuria sărbătorii și legătura dintre ierarh, cler și popor.

În cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Simion Mladin, care a evidențiat rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii și a îndemnat credincioșii să urmeze pilda acesteia, cea care a primit voia lui Dumnezeu cu smerenie deplină, devenind locaș viu al lui Hristos prin ascultare, credință și curăția inimii. Pornind de la această pildă, părintele predicator a arătat că fiecare creștin este chemat să-L primească pe Hristos în propria viață, făcând din inimă un loc de odihnă pentru Dumnezeu, prin rugăciune, răbdare și dragoste lucrătoare.

La final, întreaga adunare s-a unit în rugăciune, cerând ca Maica Domnului să ocrotească Biserica, familiile și pe fiecare credincios în parte, acoperindu-ne pe toți sub cinstitul ei Acoperământ și ajutându-ne să păstrăm bucuria Nașterii Domnului nu doar în aceste zile de sărbătoare, ci în întreaga noastră viață.

Pr. Claudiu Condurache