În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), 25 ianuarie 2026, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Intrarea Domnului în Ierusalim”, din Parohia Arad-Grădişte II.
Din soborul slujitor au făcut parte: Protos. Emanuel Cucu, de la Mănăstirea Feredeu, Pr. Gheorghe Lehaci, consilier economic, Pr. paroh Dr. Vasile Cucu, Arhid. Cristian Petruț și Diacon Darius-Lucian Cioară.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Emilian a vorbit despre importanța Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, prin scrierile pe care Sfântul Grigorie le-a cuprins în opera sa, și legătura raportată între Preasfânta Treime și om, unitatea în gândirea și scrierile Sfinților trei Ierarhi Vasile Grigorie și Ioan. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian au sfințit racla cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Teologul și a Sfintei Mucenițe Eugenia. Aceasta este așezată la loc de cinste în frumoasa biserică parohială. Sfintele moaște au fost primite din Cetatea Vaticanului de către părintele paroh care a făcut studii doctorale la Roma. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei.
Părintele Paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și Preasfințitului Părinte Emilian pentru popasul duhovnicesc din această frumoasă zi de duminică, la sărbătorirea ocrotitorului spiritual al Parohiei Ortodoxe Române Arad-Grădiște II. De asemenea, părintele a mulțumit întregului sobor pentru împreuna slujire precum și tuturor credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie.
Pr. Dr. Vasile Cucu







