Miercuri, 25 martie 2026, cu prilejul Praznicului Bunei Vestiri, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar Ineu, sub coordonarea părintelui secretar Călin Negruț de la Parohia Gurba.
Evenimentul a debutat la sediul oficiului protopopesc prin rostirea rugăciunii „Împărate ceresc”, moment care a așezat întreaga întâlnire sub lucrarea harului dumnezeiesc. În continuare, părintele Călin Negruț, în calitate de organizator, a adresat un cuvânt de bun venit preoților participanți, subliniind rolul esențial al acestor întâlniri în consolidarea comuniunii frățești și în aprofundarea misiunii Bisericii în societatea contemporană.
În cadrul întrunirii, părintele Călin Negruț a susținut referatul intitulat „Familia creștină în Noul Testament”. În expunerea sa, a evidențiat faptul că familia creștină reprezintă spațiul privilegiat în care iubirea, credința și responsabilitatea reciprocă capătă formă concretă în viața de zi cu zi. Aceasta nu este doar o realitate socială, ci o veritabilă comuniune spirituală, întemeiată pe modelul desăvârșit oferit de Mântuitorul Iisus Hristos.
În centrul familiei creștine se află iubirea jertfelnică, fundament al tuturor relațiilor dintre membrii ei. Învățătura Mântuitorului despre iubirea aproapelui transformă familia într-un spațiu al comuniunii, al iertării și al creșterii duhovnicești, făcând din aceasta o „mică Biserică”. Această iubire autentică presupune dăruire, răbdare și asumarea responsabilității față de celălalt.
Un element esențial al modelului hristic îl constituie respectul profund față de părinți, ilustrat în mod deosebit în relația Mântuitorului cu Maica Sa, Fecioara Maria. Deși este Fiul lui Dumnezeu, El Se supune cu smerenie acesteia în viața de zi cu zi. Episodul nunții din Cana reprezintă o mărturie elocventă în acest sens, arătând ascultarea și cinstirea Sa față de Maica Domnului. De asemenea, în momentul jertfei supreme de pe cruce, Mântuitorul oferă o impresionantă dovadă de grijă filială, încredințând-o pe Maica Sa ucenicului iubit, Sfântul Apostol Ioan, prin cuvintele: „Femeie, iată fiul tău!” și „Iată mama ta!” (Ioan 19, 26-27). Acest gest capătă o semnificație universală, devenind model de responsabilitate și respect față de părinți, chiar și în cele mai grele momente.
Referitor la structura familiei, scrierile Sfântului Apostol Pavel oferă îndrumări clare, prezentând relația dintre soți ca o reflectare a legăturii dintre Hristos și Biserică, întemeiată pe iubire jertfelnică și respect reciproc. Soțul este chemat la iubire, iar soția la respect și sprijin, într-o armonie ce reflectă ordinea divină. Copiii sunt îndemnați la ascultare, iar părinții la responsabilitate și blândețe, evitând severitatea excesivă și cultivând o educație în spirit creștin.
Totodată, Noul Testament lărgește sensul familiei dincolo de legăturile biologice, incluzând în această realitate pe toți cei care împlinesc voia lui Dumnezeu. Astfel, comunitatea creștină devine o familie duhovnicească, iar casa un spațiu al rugăciunii, al comuniunii și al trăirii autentice a credinței, asemenea primelor comunități creștine.
În încheiere, s-a subliniat faptul că familia creștină constituie o icoană vie a iubirii divine în lume. Modelul oferit de Mântuitorul Iisus Hristos, în mod deosebit prin grija și respectul față de Maica Sa, arată că familia este locul în care omul învață nu doar conviețuirea, ci și drumul spre mântuire.
Un moment aparte al întâlnirii l-au constituit discuțiile libere pe marginea referatului, care au oferit prilejul unor reflecții și aprofundări teologice valoroase.
La această întrunire au participat: Preaonoratul Părinte Protopop Adrian Zaha (Parohia Ineu-Centru), părintele Sever Mocanu (Schitul Tămand), părintele Ștefăniță Muț (Parohia Seleuș), părintele Dan Turean (Parohia Ineu-Centru), părintele Răzvan Trip (Parohia Ineu-Traian), părintele Marius Braiț (Parohia Cermei), părintele Ciprian Sălăvăstru (Parohia Șicula), părintele Sebastian Buntean (Parohia Șomoșcheș), părintele Flavius Lazea (Parohia Iermata), părintele Dănuț Leahu (Parohia Mocrea), părintele Florin Botici (Parohia Mânerău), părintele Sorin Streulea (Parohia Moroda) și părintele Denis Roșu-Drăgan (Parohia Moțiori).
Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă de aleasă comuniune frățească și zidire duhovnicească, reafirmând importanța familiei creștine ca spațiu al credinței și iubirii, precum și rolul fundamental al Bisericii în susținerea și întărirea vieții de familie.
Pr. drd. Denis Alexandru Roșu-Drăgan
Parohia Moțiori





