Prezență chiriarhală la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

În Duminica a V-a din Sfântul și Marele Post, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Simion Mladin.

Duminica a V-a din Postul Mare, închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ne așază înainte chipul pocăinței adevărate și al transformării vieții prin harul lui Dumnezeu. Este duminica în care Biserica ne arată că nu există cădere din care omul să nu se poată ridica, dacă își deschide inima spre pocăință și întoarcere.

Totodată, Evanghelia acestei duminici evidențiază contrastul dintre dorința de întâietate a ucenicilor și modelul de smerenie și jertfelnicie al Mântuitorului Hristos, Care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 45).

În acest context, credincioșii sunt chemați să înțeleagă că adevărata mărire nu stă în stăpânire, ci în slujire, iar drumul spre Înviere trece prin smerenie, pocăință și iubire jertfelnică.

Ne apropiem de finalul Postului Mare, iar această perioadă rămâne un timp binecuvântat de întoarcere lăuntrică, de curățire sufletească și de pregătire pentru întâlnirea cu Hristos Cel Înviat.

Pr. Bogdan-Gheorghe Noghiu