În fiecare Post Mare, după o frumoasă rânduială devenită tradiție, Corala preoților Arhiepiscopiei Aradului aduce în sufletele credincioșilor un buchet de cântări bisericești, reunite sub genericul „Cântări ale Triodului”.
Astfel, în seara zilei de miercuri, 1 aprilie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu, Corala preoților Arhiepiscopiei Aradului a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Șimand. Concertul a fost precedat de săvârșirea Paraclisului Maicii Domnului în biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, un frumos monument din secolul al XVIII-lea.
Repertoriul pieselor a fost prezentat de către părintele Mircea Hurdea, preot slujitor la Șimand, care a subliniat faptul că toate aceste cântări nu sunt simple creații artistice, ci sunt glasul unei tradiții vii, adevărate rugăciuni cântate, menite să ofere fiecărui credincios o stare de liniște, reflecție și apropiere de sensul duhovnicesc al perioadei Triodului. În continuare, părintele a vorbit despre pocăință, ca fiind tema centrală a acestei perioade și un element esențial al vieții spirituale, care devine o cale de vindecare sufletească și de restaurare a relației omului cu Dumnezeu, fiind trăită nu ca o povară, ci ca o șansă de reînnoire. De asemenea, a amintit și de faptul că în Parohia Șimand cântarea corală bisericească are o tradiție de aproape un secol, prin înființarea în anul 1929 a corului bisericesc mixt, primul dirijor fiind vrednicul părinte Ioan Faur.
În continuare, sub bagheta părintelui consilier cultural lect. univ. dr. Tiberiu Ardelean, dirijorul coralei, preoții au oferit celor prezenți un moment de o sensibilitate artistică aparte și de simțire duhovnicească autentică. Astfel, au fost audiate următoarele piese: „Suflete al meu” de Mihail Berezovschi, „Miluiește-mă Dumnezeule” de Gheorghe Cucu, „Miluiește-mă Doamne că sunt strâmtorat” de Iosif Romulus Botto, „Cămara Ta Mântuitorule” de Nicolae Lungu, „Și era la ora a șasea” de Gh. Mandicevschi, „Acestea zice Domnul”, precum și alte frumoase cântări din această perioadă.
La final, părintele paroh Gabriel Gosta a mulțumit preoților pentru bucuria pe care au făcut-o credincioșilor din Șimand și pentru că au reușit să transmită o parte din misterul liturgic care stă în spatele fiecărei cântări.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unui număr mare de credincioși, mulți dintre ei fiind impresionați până la lacrimi de prestația coralei, care, și de această dată, a dovedit că știe să îmbine interpretarea corectă cu trăirea duhovnicească, într-un mod elegant, armonios și sublim, demn de toată aprecierea și cinstea.
Drd. Alin Ciotea









