„Lumină din lumină” – spectacol de poezie religioasă în Biserica Penitenciarului Arad

În  luna aprilie 2026, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad a adus în atenția publicului un demers artistic deosebit, intitulat sugestiv „Lumină din lumină”. Spectacolul a îmbinat într-un mod profund și emoționant versul religios cu trăirea autentică a credinței, fiind interpretat de această dată într-un spațiu cu totul aparte: Biserica Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cadrul Penitenciarului Arad.

Astfel, în data de 7 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, lăcașul de cult a devenit loc de întâlnire între artă, spiritualitate și suflet, oferind celor prezenți un moment de reflecție și înălțare interioară. Actorii Oltea Blaga, Liliana Balica, Dorina Darie Peter, Oana Kun și Bogdan Neciu au dat glas unor poezii cu profund conținut religios, reușind să creeze o atmosferă de sensibilitate și comuniune.

Un moment cu totul special al evenimentului l-a constituit concertul de pricesne susținut de persoanele private de libertate, membre ale corului bisericii din penitenciar. Prin interpretarea lor, încărcată de sinceritate și trăire, aceștia au transmis un mesaj puternic despre credință, pocăință și speranță, demonstrând că frumusețea sufletului poate străluci chiar și în cele mai dificile contexte.

Evenimentul s-a înscris în seria activităților educative și moral-religioase desfășurate în Penitenciarul Arad, evidențiind rolul esențial al culturii și credinței în procesul de reintegrare socială. Prin astfel de inițiative, se creează punți între comunitate și mediul penitenciar, oferind deținuților oportunitatea de a se exprima, de a se regăsi și de a redescoperi valorile autentice.

„Lumină din lumină” nu a fost doar un spectacol, ci o experiență duhovnicească, în care cuvântul rostit și cântul au devenit rugăciune, iar emoția – o cale spre luminarea sufletului.

Preot capelan de poliție penitenciară

Vlad Oneț