Marți, 5 mai 2026 a avut loc la Liceul Tehnologic ”Moga Voievod” din Hălmagiu, o activitate metodică a Cercului Pedagogic a profesorilor de religie din zona Sebiș. Activitatea a fost susținută de profesorul Slev Ioan, profesor de religie la liceul din localitate.
Tema cercului pedagogic a fost ,,Abordări interdisciplinare și transdisciplinare în predarea Religiei – repere didactice și exemple de bune practici”. La activitate a participat părintele profesor Flavius Lazăr, inspector școlar pentru disciplina religie, părintele Bacoș Cristian, preot paroh al parohiei Hălmagiu și doamna profesor Sirban Cosmina Georgeta, director al Liceului tehnologic ”Moga Voievod” din Hălmagiu, precum și opt profesori de specialitate de la școlile de pe raza cercului pedagogic Sebiș.
Activitatea a debutat cu un grup de pricesne interpretate minunat de către corul ”junii Hălmagiului” al Parohiei Hălmagiu, îndrumați de doamna profesor Vasii Adina. În cadrul activității, profesorul Slev Ioan a prezentat un referat pe tema cercului, în care a prezentat modalități de realizare a unor conexiuni cu discipline ca istoria, geografia, fizica și muzica în predarea cunoștințelor specifice disciplinei Religie. S-a făcut referire la elemente istorice și geografice din Orientul antic, care corespund istoriei biblice a Vechiului Testament, la teorii și descoperiri din domeniul fizicii nucleare și cuantice, precum și la compoziții muzicale cu referire la istoria poporului evreu.
Au urmat dezbateri axate pe analiza celor prezentate în referat, pe schimburi de idei între colegi, probleme legate de colaborarea preoți- profesori în parohii. La sfârșitul activității, părintele inspector a prezentat o activitate de ice-breaking, utilă pentru ora de religie, bazată pe cunoașterea reciprocă a celor implicați. Discuțiile au avut loc într-o atmosferă plină de prietenie și optimism, așa cum este normal în cadrul unor întâlniri directe între credincioși, lucru evidențiat și de părintele paroh.
Aduc mulțumiri personale și în numele Liceului Tehnologic ”Moga Voievod” tuturor invitaților, îndeosebi părintelui inspector și vă așteptăm cu drag să poposiți și pe viitor în zona noastră.
Prof. Ioan Slev
