Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat în aceste zile o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate.
Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea oamenilor de bine care au ales să rămână aproape de cei aflați în nevoie și dincolo de perioada marilor sărbători.
De multe ori, în preajma sărbătorilor, oamenii sunt mai sensibili la suferința celor din jur și aleg să ajute mai mult. Totuși, nevoile nu dispar după ce trec zilele de sărbătoare. Sunt oameni care au nevoie de sprijin, de o masă caldă, de un gest bun și de sentimentul că nu au fost uitați, în fiecare perioadă a anului.
Prin această acțiune, Arhiepiscopia Aradului continuă să fie aproape de cei vulnerabili, încercând să transforme solidaritatea și grija față de aproapele într-o lucrare constantă și vie.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această activitate filantropică și au ales să sprijine concret aceste demersuri de întrajutorare. În același timp, adresăm mulțumiri voluntarilor implicați în pregătirea, împachetarea și distribuirea pachetelor, pentru timpul, implicarea și dragostea cu care au fost alături de cei aflați în nevoie.
Totodată, mulțumim și preoților din parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, pentru implicarea și sprijinul oferit în desfășurarea acestei activități filantropice și pentru grija constantă față de oamenii aflați în nevoie din comunitățile pe care le păstoresc.
Părintele Bogdan Noghiu, Consilier eparhial al Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Vedem de multe ori că în preajma marilor sărbători oamenii sunt mai sensibili și mai deschiși spre a ajuta. Dar suferința și lipsurile nu țin cont de calendar. Sunt oameni care au nevoie de sprijin în fiecare zi. De aceea, mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie.”
„Biserica este acolo unde lumea are nevoie.”
Pr. Denis Rus











