În duminica a VII – a după Paști s-a desfășurat în parohia Covăsânț, protopopiatul Lipova, întâlnirea preoților din cercul pastoral-misionar Șiria nr.3 aflat sub coordonarea preotului Iulian Botezatu-parohia Șiria.
Sub protia Protopopului Lipovei Nelu Mercea -parohia Măderat, în fața a numeroși credincioși, programul a debutat cu Taina Sfântului Maslu la ora 17.00. Din sobor au mai făcut parte: preotul Aurel Blidariu -parohia Șiria, preotul Flavius Ardelean și Leonardo Doca de la parohia Pâncota, preotul Mircea Ciorogariu-parohia Ghioroc; preotul Raul Moț-parohia Lipova, preotul Felician Crăciun și Ciprian Tripa de la parohia Șemlac, preotul Sorin-Valentin Popovici-parohia Ostrov, preotul Adorian Trif-parohia Galșa, preotul Valentin Săvușcă -parohia Sânnicolau Mic, preotul Ionuț Bachiș -parohia Cuvin, pr. Mihai Radeș -parohia Mâsca, ieromonah Antonie -Mănăstirea Feredeu, preotul Petru Jula și preotul Petru Dărău (pensionari).
La finalul Sfintei Taine, preotul Trif-parohia Galșa, a prezentat referatul cu tema ,,Când familia încetează să mai vorbească, criza comuniunii și vindecarea prin Hristos”, subiect ce se încadrează în hotărârea Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a proclamat anul 2026 drept Anul omagial al pastorației familiei creștine. Prin lucrarea Bisericii se dorește să se intensifice astfel cultivarea unei vieți creștine mai autentice în familie din care să rezulte: iubirea dintre soț și soție; copii și părinți; Biserică și de neam. Din referatul prezentat am reținut: ,,În fața tuturor acestor crize, creștinismul propune vindecarea prin iubire și iertare. Familia nu poate exista fără spirit de sacrificiu. Iubirea autentică presupune renunțare la egoism și asumarea neputințelor celuilalt. Modelul suprem al iubirii este Hristos, Care Se jertfește pentru oameni. Sfântul Apostol Pavel spune: „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, precum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25). Prin urmare, iubirea creștină este jertfelnică, smerită și vindecătoare. În acest proces de restaurare a comuniunii familiale, iertarea reprezintă pilonul fundamental și indispensabil. Fără iertare reciprocă, zi de zi, nicio căsnicie nu poate dura, deoarece natura umană căzută tinde să acumuleze resentimente, transformând micile greșeli în ziduri masive de separare.
Protopopul Lipovei Nelu Mercea a mulțumit pentru prezentarea referatului, preoților slujitori, credincioșilor prezenți, gazdelor pentru organizarea evenimentului concluzionând că: ,,Biserica are întotdeauna misiunea și mijloacele de a susține și de a întări familia creștină, oferind îndrumare pastorală și sprijin spiritual pentru toate etapele vieți familiale: relația cu duhovnicul în pregătirea tinerilor pentru căsătorie, educația creștină a copiilor prin ora de religie, rezolvarea conflictelor interne și intensificarea legăturilor de iubire dintre membrii familiei prin post și rugăciune.”
Părintele paroh Marius-Claudiu Murgu, gazda evenimentului a mulțumit tuturor celor prezenți și celor ce s-au implicat: autorități locale și membrii ai Consiliului Parohial Covăsânț concluzionând că oricând este necesar, Biserica, la nivel de parohie, intensifică eforturile pastoral-misionare în sprijinirea familiei creștine, dezvoltă programe de consiliere și sprijin pentru familiile aflate în dificultate, oferă educație religioasă adecvată pentru copii și promovează valorile familiei creștine mărturisitoare.
Evenimentul s-a încheiat cu o agapă la Centrul Parohial Covăsânț.
Pr. Valentin Popovici

