În Duminica a VII-a după Paști, Părintele Protosinghel Sofian Costea, invitatul ASCOR Arad la Conferința ,,Tânărul de astăzi – între valorile familiei creștine și tentațiile lumii contemporane”, a slujit la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad dimpreună cu un sobor de preoți.
La Sfânta Liturghie au participat câteva sute de credincioși veniți atât din municipiul Arad, cât și din împrejurimi, mulți dintre aceștia împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, într-o atmosferă de rugăciune, liniște și comuniune sufletească.
În cadrul cuvântului de învățătură, părintele Sofian a tâlcuit pericopa evanghelică a zilei, punând accent pe apropierea omului de Dumnezeu, pe lucrarea harului în viața fiecăruia și pe nevoia unei credințe vii și asumate într-o lume tot mai marcată de confuzie și superficialitate. Cu multă claritate și profunzime, părintele a reușit să aducă Evanghelia aproape de sufletele celor prezenți, oferind răspunsuri și îndemnuri ziditoare.
Părintele Protosinghel Sofian Costea a vorbit despre importanța Sfinților Părinți participanți la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, evidențiind curajul și jertfelnicia acestora în apărarea dreptei credințe. Părintele a subliniat faptul că acești mari părinți ai Bisericii au apărat adevărul de credință nu prin putere omenească, ci prin lucrarea harului lui Dumnezeu și prin viața lor curată și sfântă.
Totodată, părintele Sofian a arătat că și astăzi creștinii sunt chemați să păstreze nealterată dreapta credință, într-o lume în care valorile autentice sunt adesea puse la încercare. Prin exemplele oferite de Sfinții Părinți de la Niceea, credincioșii au fost îndemnați să rămână statornici în credință, în rugăciune și în comuniunea cu Biserica lui Hristos.
Deși nevăzător din naștere, părintele Sofian impresionează prin lumina interioară pe care o transmite prin fiecare cuvânt și prin felul sincer și smerit în care se apropie de oameni. Predica sa a fost ascultată cu multă atenție și emoție de către credincioși, mulți dintre aceștia dorind la final să primească binecuvântare și un cuvânt de folos sufletesc.
Momentul liturgic petrecut în curtea și în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad a reprezentat pentru cei prezenți nu doar o simplă participare la slujbă, ci o adevărată întâlnire cu liniștea, rugăciunea și bucuria comuniunii în Hristos.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu, îndrumătorul ASCOR Arad, a mulțumit părintelui Sofian Costea pentru faptul că a poposit în mijlocul tinerilor din Arad și i-a dăruit părintelui Protosinghel o bederniță cu icoana Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.
Andri-Voicu Popa,
Președintele ASCOR ARAD







