Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj luni, la ceremonia care a avut loc la Palatul Patriarhiei cu prilejul sărbătorii patronale a Centrului de Presă Basilica, instituție pusă sub ocrotirea Sfintei Treimi.
„De la înființarea sa, Centrul de Presă BASILICA a fost un dar al lui Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru poporul român dreptcredincios, prin contribuția sa esențială la promovarea valorilor credinței ortodoxe, la informarea corectă și echilibrată a oamenilor și la formarea unei conștiințe creștine într-o lume aflată în schimbare rapidă”, a transmis Părintele Patriarh Daniel.
Cuvântul Preafericirii Sale a mai inclus referiri la catehizare și comunicarea în familia creștină. „Pastorația familiei creștine este astăzi și o pastorație a comunicării, deoarece iubirea smerită, sinceră și darnică se cultivă prin cuvânt bun, prin gest de respect și prin ajutor reciproc”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.
Text integral:
Centrul de Presă „Basilica” al Patriarhiei Române, un dar al lui Dumnezeu pentru Biserică și pentru poporul român
De la înființarea sa, Centrul de Presă BASILICA a fost un dar al lui Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru poporul român dreptcredincios, prin contribuția sa esențială la promovarea valorilor credinței ortodoxe, la informarea corectă și echilibrată a oamenilor și la formarea unei conștiințe creștine într-o lume aflată în schimbare rapidă.
Componența sa multiplă – Radio TRINITAS, TRINITAS TV, Ziarul Lumina, Agenția de Știri BASILICA și Biroul de Presă – exprimă măsura în care Biserica folosește mijloacele moderne de comunicare, nu pentru a concura cu lumea mediatică, ci pentru a transfigura și sfinți prin harul Domnului nostru Iisus Hristos spațiul informațional contemporan.
Într‑o epocă marcată de știri efemere și de o avalanșă a informațiilor de tot felul, misiunea Bisericii cere discernământ, claritate, echilibru și speranță. Tocmai aici lucrarea „misionarilor media” ai Patriarhiei Române își arată valoarea sa: prin textul scris, prin cuvântul rostit și prin imaginea luminoasă, comunicatorii dreptei credințe devin mărturisitori şi slujitori ai lui Hristos şi ai Bisericii Sale.
Prin informațiile oferite zilnic, prin reportaje, documentare, convorbiri și dezbateri religioase și culturale, comunicate de presă și interviuri, Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române participă la misiunea Bisericii de a forma conștiințe responsabile, capabile să deosebească binele de rău, valorile perene de noutățile efemere.
Radioul și Televiziunea TRINITAS sunt mijloace prin care rugăciunea, frumusețea Sfintei Liturghii și frumusețea morală propusă de Ortodoxie se fac auzite și văzute pretutindeni.
Pentru bătrâni, bolnavi sau românii din diaspora, ele devin ferestre deschise către Biserica vie, către vocea care mângâie și le amintește că nu sunt singuri. Ziarul Lumina, prin echilibrul său jurnalistic și sobrietatea limbajului, rămâne un reper de normalitate și cultură creștină, oferind cititorilor știri din sfera religioasă, articole de cultură și spiritualitate și hrană duhovnicească prin intermediul rubricilor biblice, liturgice și patristice sau filocalice.
Agenția de Știri BASILICA și Biroul de Presă al Patriarhiei Române conectează lucrarea Bisericii Ortodoxe Române cu spațiul public național și internațional, ilustrând cu profesionalism faptul că mărturisirea ortodoxă a credinței poate fi în același timp perenă și modernă, riguroasă și responsabilă.
Prin toate componentele sale, Centrul de Presă BASILICA dă mărturie despre ceea ce numim astăzi „cateheza mediatică” – un mod nou de a vorbi despre Dumnezeu, nu doar prin predica de la amvon, ci și prin imagine, știre sau reportaj. Informația devine, astfel, prilej de evanghelizare și cultură duhovnicească.
În fiecare lumină de reflector, în fiecare sunet de microfon, în fiecare fotografie care surprinde evlavia sau bucuria, se află prezența unei lucrări misionare îndelungate, în care jurnaliști, tehnicieni și slujitori ai Cuvântului lucrează pentru același ideal: să-L facă vizibil pe Hristos Cel răstignit, înviat și preaslăvit în viața Bisericii și pentru mântuirea lumii.
Aniversarea Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române vine într‑un context spiritual aparte, şi anume: anul 2026 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar: mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame.
Aceste teme duhovnicești oferă un cadru de reflecție profundă și pentru lucrarea mediatică a Bisericii Ortodoxe Române. În Anul omagial al pastoraţiei familiei creștine, contribuția Centrului de Presă BASILICA este esențială pentru promovarea unei culturi media care sprijină familia formată din bărbat, femeie şi copii.
Prin emisiuni, articole și campanii dedicate, presa bisericească poate deveni glasul care reafirmă frumusețea iubirii dintre soț și soție, dintre părinți și copii, dintre bunici și nepoți, dintre frați și surori, precum și importanța educației spirituale a copiilor.
Cu toate că adeseori se promovează, în societatea secularizată, individualismul și relativismul moral, familia creștină evlavioasă și milostivă rămâne icoana vie a iubirii Preasfintei Treimi față de umanitate. În acest sens, pastorația familiei creștine este astăzi și o pastorație a comunicării, deoarece iubirea smerită, sinceră și darnică se cultivă prin cuvânt bun, prin gest de respect și prin ajutor reciproc.
Totodată, în contextul Anului comemorativ dedicat sfintelor femei din calendar, activitatea Centrului de Presă BASILICA are o misiune aparte, și anume: aceea de a aduce în conștiința publică chipul luminos al femeii creștine, ca purtătoare a vieții și a credinței.
Fie că vorbim despre sfintele mironosițe, curajoase mărturisitoare ale Învierii lui Hristos, despre mucenițele care și‑au jertfit viața pentru Hristos-Domnul, despre monahiile care s‑au dedicat rugăciunii și isihiei sau despre mamele și soțiile care au ținut aprinsă candela credinței și a iubirii în casele lor, ele toate sunt modele de jertfelnicie, gingășie și viață duhovnicească.
În acest sens, presa bisericească este chemată să prezinte aceste exemple ca izvoare de lumină, reliefând chipul demn și nobil al femeii creștine.
Există o legătură tainică între comunicarea în familia creştină și comunicare în Biserică: așa cum familia este locul unde învățăm pentru prima dată ce este iubirea din gesturile şi cuvintele pline de afecţiune ale părinţilor, tot astfel, în Biserică experiem iubirea care sfinţeşte, prin Sfintele Taine, prin icoanele sfinţilor, prin formarea şi informarea duhovnicească oferite de mass-media bisericească, astfel încât în familie învăţăm alfabetul iubirii, iar în Biserică îl unim cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt.
În acest sens, fiecare redacție, fiecare studio, fiecare spațiu de informare al Centrului de Presă BASILICA devine o mică „familie duhovnicească” în care se cultivă rugăciunea, încrederea, ascultarea și cooperarea misionară.
Apreciem în mod deosebit efortul și talentul cultivat al comunicatorilor mediatici care lucrează în cadrul Centrului de Presă BASILICA: jurnaliști, redactori, editori, regizori, cameramani, tehnicieni, prezentatori și voluntari.
Fiecare dintre ei contribuie, cu talentul și efortul său, la transmiterea aceluiași mesaj: bucuria de a crede și de a trăi în viața lui Hristos poate fi împărtășită oricărui om, prin orice mijloc de comunicare, dacă se transmite cu harul iubirii lui Hristos. Adesea, activitatea misionarilor mediatici este o reflectare a Sfintei Liturghii, săvârșită prin folosirea cuvântului și a imaginii, printr‑o acțiune discretă și plină de dăruire.
Mulțumim Preasfintei Treimi pentru tot ajutorul dăruit ostenitorilor Centrului de Presă BASILICA în acești ani. Prin fidelitatea sa față de adevărul dreptei credințe și prin promovarea unei culturi a iubirii milostive și a responsabilității, această lucrare media a devenit o mărturie vie că Biserica poate fi prezentă în mass‑media fără a‑și pierde zelul misionar, ci, dimpotrivă, întărindu‑l și sfințindu‑l.
Cu prilejul acestei aniversări, binecuvântăm cu părintească iubire pe toți misionarii Centrului de Presă BASILICA și ne rugăm Preasfintei Treimi să reverse din belșug harul Său asupra tuturor celor care lucrează pentru comunicarea Evangheliei iubirii lui Hristos în lumea de azi.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu