Sărbătoare istorică la Arad: Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, omagiat  la împlinirea a 90 de ani de viață și 50 de ani de arhierie  printr-un eveniment cultural de excepție

Manifestările dedicate aniversării Înaltpreasfinţitului dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului au continuat în seara zilei de 1 iunie la Sala Palatului Cultural din Arad.

Elegantul edificiu a găzduit un alt eveniment de o înaltă ținută spirituală și academică, dedicat unei duble aniversări, de importanță istorică pentru întreaga comunitate: împlinirea a 90 de ani de viață și a 50 de ani de slujire arhierească a Părintelui Arhiepiscop Timotei.

Momentul, desfășurat sub egida recunoștinței și a prețuirii, a reunit ierarhi, oficialități, profesori de teologie, oameni de cultură și numeroși credincioși din întreg cuprinsul eparhiei Aradului și nu numai, programul fiind structurat pentru a reflecta personalitatea complexă și misiunea rodnică a Înaltpreasfinției Sale.

Armonii corale și lansare de carte omagială

Deschiderea evenimentului a stat sub semnul muzicii sacre și patriotice, printr-un mini-concert coral susținut de corul de tineri NEOS, dirijat de Pr. Gabriel Streulea, și de corul bărbătesc PROCORD, condus de către Pr. Lect. Dr. Tiberiu Ardelean. Vocile acestora au creat o atmosferă de profundă emoție, prefațând momentul central al serii: lansarea volumului festiv dedicat Arhiepiscopului Timotei.

Lucrarea, coordonată de Protos. Dr. Iustin Popovici, vicar eparhial, reunește mărturii ale unor personalități ecleziastice care dau mărturie despre devotamentul ÎPS Arhiepiscop Timotei față de Biserica Ortodoxă și cultura română, pe parcursul celor nouă decenii  de viață și cinci decenii de arhierie.

Prezentarea volumului a fost făcută de Preasfințitul Părinte dr. Sofroniu Drincec, Episcopul Oradiei: „Cartea pe care o avem în față cuprinde de fapt exerciții de admirație. Sunt 35 de ierarhi care prin cuvântul scris aduc un pios și smerit omagiu Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei. Din ele se desprind câteva constante: simplitatea, smerenia, discreția, echilibrul, continuitatea, ascultarea, dăruirea pentru comunitate, viziunea pastorală și vedem cu toții ce frumos rodește tot ceea ce Înaltpreasfințitul a semănat și continuă să semene într-o liturghie permanentă. Nu lipsește de la sfintele liturghii și, după liturghie, e liturghia de după liturghie. Întotdeauna la datorie, în modul cel mai discret cu putință. În vreme de mare încercare, noi, de multe ori suntem tentați să acționăm precum pompierii, să stingem repede incendiul care s-a aprins. Înaltpreasfinția Sa ne oferă un alt model: cu răbdare, cu bunăvoință, cu umilință și cu îndelungă răbdare așteptată întoarcerea fiilor rătăciți. Și asta-i o lecție pentru toți: pentru noi ierarhii, pentru cler, pentru popor. Că de prea multe ori avem așteptări unii de la alții și nu oferim nimic. Omul pe care îl sărbătorim și-a oferit viața dumneavoastră, nouă, tuturor”.

Preasfințitul Părinte Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului a adresat, la rândui, un cuvânt de felicitare: „ne-am adunat în această zi binecuvântată ca să-i mulțumim Domnului pentru toate și iată în această seară preafrumoasă să participăm la un banchet cultural-artistic. S-a lansat această frumoasă carte, o carte document, și am participat la acest concert dedicat Înaltpreasfințitului Timotei, părintele nostru, un părinte cu inima curată și bună. Un părinte care ne-a primit pe fiecare în parte și pe toți laolaltă în inima sa de la început, de când eram tineri dornici de a-i sluji Domnului. Vă mulțumim Înaltpreasfinția Voastră pentru tot ceea ce ați făcut pentru biserica Mântuitorului Hristos, pentru Eparhia Aradului și pentru toți fiii duhovnicești ai acestei istorice Eparhii. Vă mulțumim că ne-ați primit în inima Înaltpreasfinției Voastre și așa cum noi vă pomenim de fiecare dată pentru că ne-ați hirotonit și pentru că vă iubim și vă prețuim suntem convinși că și Înaltpreasfinția Voastră ne pomeniți în rugăciunile pe care le înălțați la Sfânta Liturghie și de fiecare dată când vă plecați genunchii pentru tot clerul și poporul, pentru toți fiii duhovnicești pe care i-ați născut și i-ați crescut în Hristos”.

Ca răspuns, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a mulțumit pentru frumoasele cuvinte transmise, pentru întreaga cooperare a clerului și a poporului, cerând iertare pentru toate câte nu au putut fi împlinite și care rămân de înfăptuit de către urmași: „Episcopia Aradului a fost onorată de-a lungul timpului de prezența unor ierarhi de seamă. De când am preluat administrația eparhiei, toate realizările au fost posibile în contextul general al Bisericii, sub îndrumarea Patriarhului și a Sfântului Sinod, din dorința de a onora moștenirea primită. Personal, consider că nu mă ridic la înălțimea descrierilor măgulitoare care mi s-au făcut. La vârsta mea, este dificil să analizez fiecare pas și cu atât mai greu să îmi arog vreun merit deosebit. În definitiv, nu am făcut decât ceea ce era de datoria mea să fac, îndeplinindu-mi slujirea la care am fost chemat”.

Excelență simfonică în onoarea Ierarhului

Partea a doua a programului a aparținut Orchestrei Filarmonicii din Arad, condusă de maestrul dirijor Cristian Neagu. Programul simfonic a adus în fața publicului capodopere ale muzicii românești și universale, simboluri ale identității naționale și ale bucuriei creștine.

Publicul s-a delectat cu interpretările magistrale ale Rapsodiei I în LA major și Rapsodiei a II-a în RE major de George Enescu. Un moment de o sensibilitate aparte a fost interpretarea Baladei de Ciprian Porumbescu, avându-l ca solist la vioară pe Florin Gherghe, concert-maestrul Filarmonicii Arad. Seara s-a încheiat într-o notă festivă, pe acordurile celebrului vals Dunărea albastră de Johann Strauss, orhestra interpretând instrumental melodia La mulți ani, ca dedicație specială sărbătoritului.

Evenimentul a constituit nu doar o celebrare a longevității și a demnității arhierești a IPS Timotei, ci și o reconfirmare a legăturii indisolubile dintre Biserică și valorile culturale ale Aradului, oraș pe care Înaltpreasfinția Sa îl păstorește cu înțelepciune și blândețe timp de peste patru decenii.

Moderatorul evenimentului a fost Părintele Vlad-Sergiu Sandu.

Pr. lect. dr. Filip Albu

Eveniment aniversar dedicat Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului