Marți, 2 iunie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad a avut loc festivitatea „Ultimul clopoțel”, dedicată absolvenților promoției 2022–2026.
Manifestările au debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum în bisericuța de lemn din incinta Seminarului, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra elevilor și profesorilor de-a lungul anilor de formare, precum și pentru roadele activității educaționale și duhovnicești desfășurate în această instituție de învățământ teologic.
În continuare, festivitatea a reunit reprezentanți ai Centrului Eparhial, cadre didactice, elevi, părinți și invitați, constituindu-se într-un prilej de recunoștință și reflecție asupra misiunii formative a școlii teologice. Evenimentul a debutat prin intonarea imnului academic ,,Gaudeamus igitur”de către absolvenți, după care părintele profesor Călin-Dan Teuca, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, a adresat un cuvânt de bun venit și de apreciere pentru întreaga activitate a promoției care își încheie parcursul liceal.
În continuare, în sunetul simbolic al ultimului clopoțel, absolvenților le-au fost înmânate diplomele de absolvire de către părintele diacon prof. Marius Lăscoiu-Martin, dirigintele clasei a XII-a.
Preacuviosul Părinte Dr. Iustin Popovici, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Aradului, a transmis mesajul de binecuvântare și încurajare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu, evidențiind importanța valorificării cunoștințelor dobândite în anii de seminar și a cultivării unei vieți întemeiate pe credință, responsabilitate și slujire. Gânduri de apreciere și îndemn pentru viitor au fost adresate și de către părintele conf. univ. dr. Lucian Farcașiu, reprezentant al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, de părintele profesor Flavius-Alexandru Lazăr, inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad, precum și de doamna prorector Codruța-Simona Stoica, reprezentantă a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Un moment încărcat de simbolism l-a constituit predarea cheii Seminarului de către elevul Rareș-Traian Alb, reprezentant al clasei a XII-a, către eleva Marina-Elena Dragoș, din clasa a XI-a. Acest gest evocă transmiterea ștafetei între generații și asumarea responsabilității de a păstra și valorifica moștenirea spirituală, academică și educațională a Seminarului Teologic Ortodox din Arad, în slujba Bisericii și a societății.
În cuvântul de răspuns, absolvenții au exprimat recunoștință față de Dumnezeu, față de ierarhii locului, profesori și părinți pentru sprijinul, îndrumarea și dragostea primite de-a lungul anilor de formare, evocând experiențele care le-au modelat caracterul și le-au consolidat vocația.
Festivitatea s-a încheiat într-o atmosferă de emoție și speranță, sub semnul recunoștinței pentru anii petrecuți în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Arad și al încrederii că absolvenții vor purta mai departe, în viață și în slujirea lor, valorile credinței ortodoxe, ale culturii teologice și ale responsabilității creștine dobândite în această prestigioasă școală a Bisericii.
Prof. Andreea-Diana Murariu,
Seminarul Teologic Ortodox Arad











