Cu prilejul sărbătorii Sfântului Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitor al celor plini de râvnă pentru Dumnezeu și al celui care a fost ridicat la cer într-un car de foc, Parohia Ortodoxă Aradul Nou a organizat cea de-a V-a ediție a tradiționalului Pelerinaj pe biciclete, o activitate dedicată comuniunii, rugăciunii și petrecerii timpului împreună în duh creștinesc.
În seara în care în biserică a fost săvârșită slujba Vecerniei, peste 50 de participanți – copii, părinți și bunici – s-au adunat în fața sfântului lăcaș și au pornit într-un pelerinaj pe biciclete, pe un traseu relaxant de aproximativ 10 kilometri.
Prima oprire a fost la terasa restaurantului Port Arthur, unde participanții au avut parte de un scurt moment de odihnă și răcorire, fiecare alegând să servească o limonadă, un suc sau apă. Întreaga consumație a fost oferită gratuit de Asociația Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Aradul Nou, partenerul tradițional al parohiei în organizarea acestei frumoase activități.
Drumul a continuat pe sub cel mai nou pod hobanat al municipiului Arad, iar apoi pelerinii au poposit la umbra celor trei troițe aflate pe traseu. În fiecare dintre aceste locuri de rugăciune au fost rostite rugăciuni, iar preoții Parohiei Ortodoxe Aradul Nou au vorbit celor prezenți despre însemnătatea troițelor în viața spirituală a poporului român, ca mărturii ale credinței și semne ale binecuvântării lui Dumnezeu asupra drumurilor și comunităților.
Totodată, cei prezenți au ascultat cuvânt de învățătură despre viața și lucrarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, model de credință statornică, curaj și ascultare desăvârșită față de Dumnezeu. Ridicarea sa la cer într-un car de foc rămâne una dintre cele mai impresionante mărturii ale prezenței și puterii lui Dumnezeu în istoria mântuirii, chemându-ne pe fiecare la o viață de rugăciune, râvnă și fidelitate față de Hristos.
După aproape trei ore de mers, rugăciune și comuniune, pelerinajul s-a încheiat în curtea bisericii, de unde participanții au plecat cu bucuria unei seri petrecute împreună și cu dorința de a continua această frumoasă tradiție.
Pelerinajul pe biciclete, ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediție, este organizat de Parohia Ortodoxă Aradul Nou, prin Asociația Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Aradul Nou, și reprezintă o inițiativă prin care credincioșii de toate vârstele sunt invitați să îmbine mișcarea, comuniunea frățească și rugăciunea, descoperind frumusețea mărturisirii credinței și în afara zidurilor bisericii.
Asociația Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe Aradul Nou



