Cea de-a VII-a întrunire a Cercului pastoral misionar Bârzava a avut loc Duminică 16 August începând cu orele 16:00 în parohia Căpruța, Protopopiatul Lipova, moment de bun augur pentru comunitatea căprucenilor aflându-se în preajma praznicului Adormirii Maicii Domnului, hramul sfintei biserici.
Preoții din cadrul cercului misionar Bârzava au săvârșit Sfânta Taină a Maslului, dintre ei făcând parte: pr. Matei Florin de la parohia Bata, pr. Stratulat Marius de la parohia Turnu, fost preot slujitor la Căpruța fiind oaspete de seamă, pr. Constantin Petru de la parohia Lalașinț, pr. Iute Viorel de la parohia Conop, pr. Florea Florin de la parohia Bârzava, pr. Gaidoș Lucian de la parohia Julița, pr. Haida Bogdan de la parohia Nicolae Bălcescu, pr. Păiușan Adin de la parohia Monoroștia cu filia Dumbrăvița și pr. paroh Lulaș Dan.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Matei Florin având ca temă principală în dezbatere: Repere scripturistice cu privire la femeia creștină și rolul ei la transmiterea credinței încă din Vechiul Testament.
Pornind de la Maica Domnului modelul suprem, părintele a amintit de femeile creștine ca modele de credință, ascultare, pilde de curaj și credință dar mai ales jertfelnicie pentru bunăstarea familiei, având ca și scop chiar și ocrotirea neamului din care făceau parte exemplificând cazul Sarei soția patriarhului Avraam care a fost binecuvântată de Dumnezeu cu naștere de prunci chiar și la o vârstă înaintată.
Preotul paroh a mulțumit celor de față, seara încheindu-se cu o agapă frățească.
Pr. Lulaș Dan
Parohia Căpruța


