Symposium Syriacum – sinteze: Grigorie din Cipru şi Epistolele sale ascetice

Una dintre marile figuri patristice evocate la Symposium Syriacum este aproape necunoscutul şi încă ignoratul Grigorie din Cipru, un autor siriac de secol VI. El trebuie de la bun început distins de omonimul său, Grigorie Cipriotul, autor bizantin de secol XII, despre care există deja o monografie în româneşte[1].

Născut în Ahwaz în secolul al VI-lea, contemporan cu Babai cel Mare și legat de Marea Mănăstire a lui Avraam de Kaşkar de pe Muntele Izla, Grigorie a petrecut câțiva ani în în Cipru, unde a lucrat ca grădinar într-o mănăstire grecească. Acolo s-a învrednicit de numeroase contemplaţii, pe care le-a aşternut în scris folosindu-se de terminologia evagriană deja încetăţenită în scrierile ascetice.

Singura sa scriere editată până acum, Despre sfânta contemplație, a rămas aproape neobservată datorită faptului că textul siriac era însoțit de o traducere în latină[2].

Este meritul lui Matteo Poiani (Universitatea din Strasbourg) de a readuce în prim plan figura sa cu ocazia Congresului de Studii Siriace de la Bucureşti şi de a pune în valoare Epistolele sale, încă inedite, la a căror ediţie critică lucrează. Conţinutul acestora se adresează în primul rând monahilor şi priveşte lupta lor duhovnicească împotriva patimilor şi a demonilor. Grigorie sfătuieşte: „Dacă îți vine un gând bun, și anume acela de a da milostenie cuiva, nu amâna din cauza acelui gând și nici nu amâna fapta. Căci, dacă nu știi acest lucru, frate: Ispititorul vine și îți îndepărtează gândul bun din inimă […] Ori de câte ori îți vine un gând bun, pune-l în practică și du-l la bun sfârșit, chemând ajutorul lui Dumnezeu și mulțumindu-I neîncetat” (Ep 4); „Pentru începători, este într-adevăr foarte bine și de folos să trăiască în rânduiala vieţii de obşte. Acest lucru este deosebit de folositor pentru cei care nu sunt încă maturi, cu condiția să rămână ascultători, cu dragoste și respect față de părinții lor duhovnicești. Aceasta este prima etapă, în care se formează călugărul începător”. El îndeamnă la trezvie încă din această primă etapă: „Începătorul trebuie să arate multă trezvie, cu toată puterea sa, împotriva sfaturilor gândurilor demonice” care îi „apar în inimă” (Ep 1).

Aşa cum arată Matteo Poiani, Epistola 1 pune un accent deosebit pe lucrările ascetice (postul, privegherea, lupta împotriva demonilor, conduita corectă în cadrul obştii și altele), Epistola a 2-a subliniază importanţa practicării virtuților, și anume „rugăciunea, smerenia și ascultarea”, prin care monahul devine atât de puternic încât chiar și demonii se tem de el. În timp ce Epistola a 3-a conține în principal îndemnuri ascetice, în Epistola a 4-a Grigorie prezintă cele două „arme sfinte” ale credinței și smereniei. Învățătura sa nu este, așadar, doar una negativă, axată pe demonii cu care trebuie să ne luptăm, ci și una pozitivă, punând accentul pe virtuțile care trebuie cultivate.

Epistolele au un caracter general, în ele Grigorie oferind sfaturi practice, inclusiv numeroase îndrumări pentru începători. Totodată, el abordează și aspecte mai profunde ale vieții duhovniceşti, precum lupta împotriva demonilor, cultivarea virtuților și subliniază scopul contemplativ al vocației monahale.

Ediţia critică a acestor epistole este încă un proiect aflat într-o fază incipientă, pe care sperăm că siriacistul italian Matteo Poiani îl va duce la îndeplinire cât de curând.

[1] Jean Claude Larchet, Viaţa şi opera teologică a lui George-Grigorie al II-lea Cipriotul, Patriarhul Constantinopolului. Cu traducerea integrală a tratatelor, traducere de Marinela Bojin şi Laura Enache, Ed. Doxologia (coll. STUDII 19), Iaşi, 2016.

[2] Gregorii monachi cyprii, De theoria sancta quae syriace interpretata dicitur visio divina, Syriace edidit, latine vertit, notis illustravit, praefatus est Irenaeus Hausherr, S.J., Pont. institutum orientalium studiorum, Roma, 1937.

Symposium Syriacum – sinteze (3): Grigorie din Cipru şi Epistolele sale ascetice