Comemorarea eroilor Detașamentului Păuliș – 82 de ani de la luptele din 1944

Sâmbătă, 19 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat, alături de un sobor de preoți și de reprezentanții autorităților locale, la manifestările comemorative dedicate împlinirii a 82 de ani de la jertfa eroilor Detașamentului Păuliș.

Evenimentele comemorative au debutat cu intonarea Imnului Național al României, urmată de săvârșirea slujbei Parastasului la bustul căpitanului-erou Ioan Fătu din Păuliș. Rugăciunile de pomenire au constituit un moment de recunoștință și de cinstire a celor care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei.

Manifestările au continuat la Cimitirul Eroilor din Radna, unde au fost pomeniți și omagiați tinerii eroi ai Școlii de Subofițeri Radna. În memoria acestora au fost depuse coroane și jerbe de flori.

De la Cimitirul Eroilor din Radna, participanții s-au îndreptat către biserica ortodoxă din Păuliș, unde Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, împreună cu soborul de preoți, a săvârșit slujba Parastasului pentru eroii căzuți în luptele din anul 1944.

Ultima oprire a manifestărilor comemorative a fost la Monumentul Eroilor din Păuliș, situat în apropierea DN7, locul în care s-a desfășurat ceremonialul central. Aici a avut loc un ceremonial militar-religios, în cadrul căruia au fost evocate evenimentele și jertfa eroilor din anul 1944. Au urmat alocuțiunile oficialităților prezente și depunerea de coroane și jerbe de flori.

La toate momentele comemorative, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit cuvinte de cinstire și apreciere pentru eroii care și-au dat viața pentru apărarea patriei, subliniind datoria de a păstra vie memoria și jertfa acestora în conștiința generațiilor de astăzi.

Manifestările s-au încheiat prin defilarea Gărzii de Onoare a Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, moment solemn care a încununat întreaga ceremonie dedicată memoriei eroilor Detașamentului Păuliș.

Arhid. Ștefan Adelin Rusu