Un asemenea text vechi este şi Viaţa Sfântului Rabban Iosif Busnaya, o scriere în care cititorul întâlneşte o serie de paradoxuri: o operă alcătuită în urmă cu mai bine de 1000 de ani, dar totuşi atât de contemporană; o lume azi dispărută, dar, cu toate acestea, înveşnicită în scris; personaje care în anumite situaţii dovedesc harisme duhovniceşti uimitoare, dar care se dovedesc atât de umani în faţa slăbiciunii firii căzute şi a morţii.
Viaţa Sfântului Rabban Iosif Busnaya a fost alcătuită în secolul al X-lea de ucenicul său Ioan bar Kaldun de la Mănăstirea Beth Sayyare, amplasată în actuala regiune Kurdistan din nordul Irakului. Epoca în care a trăit Rabban Iosif Busnaya este moştenitoarea unei mari tradiţii literare şi spirituale pe de o parte, iar pe de alta, este martora unei decăderi culturale, sociale şi economice, întreaga societate aflându-se în picaj de pe piscurile pe care au înălţat-o perioada de aur a Dinastiei Abbaside şi îndreptându-se către dezastrul provocat de confruntările de putere dintre Dinastia Buizilor şi triburile hamdaniţilor. Totuşi, scrierea priveşte evenimentele istorice într-o perspectivă teologică orientată eshatologic. Rabban Iosif se roagă să fie luat din lumea aceasta înainte de a se petrece dezastrul pe care îl profeţeşte. Bar Kaldun scrie după încheierea evenimentelor catastrofice pentru a consemna nişte realităţi apuse şi care, în scurt timp, ar fi fost date uitării.
Deşi tratează o multitudine de teme legate de viaţa bisericească şi duhovnicească, valoarea Vieţii rezidă în expunerea sintetică a unei spiritualităţi care reprezintă întreaga tradiţie mistică anterioară din spaţiul monahal siro-oriental. Profesorul Vittorio Berti de la Universitatea din Padova a analizat în prezentarea sa de la Symposium Syriacum mai multe episoade narative în care textul lui bar Kaldun îşi exprimă concepţia – coerentă şi deliberat sobră – asupra experienţei duhovniceşti. Pentru a o putea înţelege corect, o deosebită importanţă trebuie acordată, arată Prof. Berti, vocabularului siriac al luminii, experienţei mistice, contemplaţiilor şi eshatologiei. Viaţa lui Iosif Busnaya descrie experienţele mistice ale monahilor drept evenimente episodice, restrânse şi strâns legate de făptuirea ascetică şi de discernământ. În acest sens, „figura lui Rabban Iosif se aliniază cu o tradiţie care acordă un loc privilegiat iluminării lăuntrice şi transformării etice mai degrabă decât spectacolului vedeniilor”.
În acest context, articolul profesorului de la Padova subliniază mai multe puncte de contact, implicite sau explicite, între textul nostru şi autori deja autoritativi în tradiţia siro-orientală, precum Avva Iosif Hazzaya sau Sfântul Isaac de Ninive. Astfel, criteriile utilizate de Iosif Busnaya pentru a aprecia autenticitatea experienţelor mistice – smerenia, blândeţea, pacea şi iubirea – sunt identice cu cele regăsite în scrierile isaachiene.
Textul Vieţii prezintă, astfel, o spiritualitate închegată diacronic şi surprinsă într-un moment de maximă înflorire,reflectând, pe de o parte, învăţăturile duhovniceşti ale Părinţilor sirieni antecedenţi asimilate la nivel de practică monahală, şi condensând, pe de alta, teologia anterioară într-o scriere cu caracter hagiografic. Aceste aspecte o individualizează şi îl obligă pe cititor la o lectură complexă, implicată şi vie. Pe de altă parte, scrierea este importantă şi din punct de vedere istoric, întrucât descrie viaţa de zi cu zi într-o mănăstire siro-orientală, precum şi relaţiile monahilor cu mediul exterior creştin şi necreştin, dintr-o regiune şi o perioadă de altfel prost documentate. Ioan bar Kaldun descrie mănăstirea Beth Sayyare din experiența sa personală, zugrăvind un tablou în culori vii al unei mănăstiri din nordul Irakului din secolul al X-lea. Imortalizează, am putea spune, un scurt moment din istorie.
Ierod. drd. Filothei Vîlcu (Institutul de Studii Sud-Est Europene, Academia Română)
Symposium Syriacum – sinteze (4): Viața Sfântului Rabban Iosif Busnaya de Ioan bar Kaldun
