Istorie, cultură și spiritualitate în Banat, în dezbatere la Timișoara

Teologi, istorici, cercetători și cadre universitare din țară și din străinătate participă, în perioada 4–6 octombrie 2026, la cea de-a V-a ediție a Simpozionului internațional „Istorie, cultură și spiritualitate în Banat”, desfășurat la Timișoara. Evenimentul este organizat de Mitropolia Banatului, Filiala Timișoara a Academiei Române și Asociația Cultural-Filantropică „Ioan Oprea” Timișoara.

Tematica ediției este dedicată Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar. Comunicările abordează provocările actuale ale vieții de familie, modele de sfințenie și aspecte ale istoriei bisericești și culturale a Banatului.

Lucrările simpozionului au fost deschise luni, 5 octombrie, în Sala de festivități a Centrului eparhial din Timișoara, prin cuvântul de binecuvântare rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

„Mesajul acestui simpozion ne arată cum Academia Română și Biserica lucrează împreună. Știința și credința își dau mâna de fiecare dată aici, la Mitropolia Banatului. Acest eveniment acoperă un segment din activitatea științifică a Academiei Române de aici, de la Timișoara”, a spus Părintele Mitropolit Ioan.

În continuare, academicianul Dan Dubină, președintele Filialei Timișoara a Academiei Române, a adresat participanților un cuvânt de întâmpinare.

În sesiunea în plen, părintele profesor Nicolae Chifăr a vorbit despre familia creștină în învățătura Sfinților Părinți, iar părintele profesor Vasile Vlad a prezentat perspectiva patristică asupra contracepției și nașterii de copii. Părintele profesor Mihail Săsăujan a abordat persecuțiile împotriva preoților ortodocși români din Episcopia Aradului în perioada 1948–1953, iar părintele profesor Gabriel-Viorel Gârdan a prezentat eforturile Anastasiei Șaguna de a păstra credința ortodoxă a copiilor săi.

Părintele profesor universitar dr. Mihail Săsăujan, de la Universitatea din București, a precizat că participă la simpozion cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Comunicarea sa a urmărit un capitol din istoria clerului ortodox din Episcopia Aradului, care, începând cu anul 1949, a fost încadrată în Mitropolia Banatului și a cuprins și județul Hunedoara.

„Pe baza unor cercetări pe care le-am făcut în arhiva Arhiepiscopiei Aradului, am încercat să scot în evidență două direcții de cercetare”, a explicat părintele profesor.

Prima direcție a vizat situația preoților încadrați în categoria „chiaburilor” în anii 1950–1952, motivele acestei încadrări și măsurile represive îndreptate împotriva lor în perioada colectivizării comuniste. A doua a urmărit situația preoților din județele Arad și Hunedoara care au fost arestați și deținuți timp de mai mulți ani, fiind despărțiți de familiile lor și de comunitățile parohiale pe care le păstoreau.

În cadrul evenimentului a fost prezentat volumul „Istorie, cultură și spiritualitate în Banat III”, de 602 pagini, al Centrului de Studii Banatice din Vârșeț.

Comunicările sunt grupate pe trei secțiuni, găzduite de Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Secțiunea „Familia creștină” abordează educația copiilor, responsabilitatea morală a familiei, raportul dintre drept și tradiția creștină, impedimentele matrimoniale și pastorația familiilor mixte din diaspora. Temele propuse pun în dialog învățătura Sfinților Părinți cu problemele pastorale și sociale contemporane.

Secțiunea „Sfințenie și responsabilitate” cuprinde comunicări dedicate Sfintei Maria Brâncoveanu, Sfintei Maria de Paris și Sfintei Anastasia Șaguna, precum și cercetări despre educația teologică, personalități bisericești și așezăminte culturale. Între subiectele abordate se află și împlinirea a 80 de ani de la târnosirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara.

Secțiunea „Istorie ecleziastică bănățeană” reunește cercetări despre lumea ortodoxă din Banatul secolului al XVII-lea, contribuția clericilor și intelectualilor la păstrarea identității românești, viața religioasă a românilor din Banatul Sârbesc și rezistența față de regimul comunist. Alte comunicări sunt consacrate Mitropolitului Nicolae Corneanu și muzicii de strană din perioada interbelică.

Programul simpozionului continuă marți, 6 octombrie, cu vizitarea unor obiective religioase din Belgrad și Vârșeț.

Prin diversitatea temelor și participarea unor specialiști din mai multe centre academice, simpozionul oferă un cadru de întâlnire între cercetarea istorică și reflecția teologică, având în centru familia creștină și patrimoniul spiritual al Banatului.

Istorie, cultură și spiritualitate în Banat, în dezbatere la Timișoara

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/istorie-cultura-si-spiritualitate-in-banat-209733.html