La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București au avut loc joi ultimele sesiuni ale Simpozionului Internațional de Teologie „Familia creștină – lumină și mărturie în societatea contemporană”, organizat de Sectoarele Teologic-Educațional și Relații Creștine, Interreligioase și Comunități Românești Externe ale Administrației Patriarhale, în parteneriat cu instituția academică.
Tematica evenimentului s-a încadrat în cea a Anului Omagial 2026 în Patriarhia Română, care este dedicat pastorației familiei creștine.
Sprijinirea familiei în viața Bisericii
Prima sesiune a zilei, care a fost cea de-a șasea din programul simpozionului, intitulată „Repere privind pastorația și sprijinirea familiei creștine în viața Bisericii”, a fost moderată de pr. prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, Directorul Departamentului de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” și consilier patriarhal la Sectorul Teologic-Educațional al Administrației Patriarhale.
În cadrul sesiunii au fost susținute lucrările: „Modele, exigențe și împliniri ale familiei creștine în lumina Tainei Cununiei. O evaluare dogmatică” (pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad); „Provocările la adresa familiei contemporane și soluții creștine” (pr. prof. univ. dr. Ioan Teșu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași); și „Căsătoria, cununia și familia creștin-ortodoxă în actuala societate românească. O analiză canonico-juridică a provocărilor contemporane și a perspectivelor de viitor” (pr. prof. univ. dr. George Grigoriță, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”).
Realități și provocări în pastorația familiei
Ultima sesiune din program a fost dedicată provocărilor privind pastorația familiei creștine în societatea contemporană și a fost moderată de pr. prof. univ. dr. Ioan Teșu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași.
Au fost susținute lucrările: „Mănăstirea Antim din București: Icoane ale evlaviei: familiile noilor sfinți canonizați de către Patriarhia Română” (Arhim. drd. Antipa Burghelea); „Pastorația familiei creștine între vulnerabilitate și speranță: experiența unui centru social și a unui program de combatere a violenței domestice” (Pr. Manuel Radu, Fundația Bucuria Ajutorului – Filiala Urlați, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Stelian” din Urlați); și „Cum abordăm o situație dificilă din viața de familie: avortul spontan” (Dr. Alexandra Nadane, Președinta Asociației România pentru viață).
Simpozionul a fost deschis luni la Palatul Patriarhiei de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în prezența lui Ciprian Olinici, secretar de stat pentru culte, a consilierului Romeo Moșoiu, reprezentantul Ministerului Educației Naționale, a pr. Wilhelm Dancă, vicepreședintele Academiei Române, și a prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București.
Vezi și: