Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită joi, 1 octombrie 2026, la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad, printr-un eveniment organizat de Direcția de Asistență Socială Arad, care a adus împreună vârstnici, copii, reprezentanți ai instituțiilor și oameni implicați în activitatea socială a comunității arădene.
Evenimentul, organizat cu implicarea directă a doamnei Fira Popa, director al Centrului de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad, a debutat cu o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu, săvârșită de pr. Alexandru Blaj, din cadrul Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului.
Momentul de rugăciune a avut o semnificație aparte, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice fiind sărbătorită în acest an în aceeași zi cu praznicul Acoperământului Maicii Domnului. Sărbătoarea amintește de ocrotirea și mijlocirea Maicii Domnului și oferă, totodată, prilejul de a ne îndrepta gândul către cei vârstnici, către nevoia lor de apropiere, comuniune, respect și recunoștință.
După momentul de rugăciune au urmat activitățile pregătite pentru beneficiarii Centrului. Copiii de la Complexul „Curcubeu” Arad, însoțiți de Bucșa Albinka-Iboja, au adus bucuria și spontaneitatea vârstei lor în mijlocul seniorilor. În cadrul unei activități menite să apropie generațiile, fiecare copil a „adoptat” pentru câteva ore câte un bunic, iar împreună au colorat imagini tematice și figurine din ghips.
Dincolo de activitatea creativă, întâlnirea a devenit un frumos exercițiu de comuniune: copiii și vârstnicii au stat împreună, au povestit, au lucrat și s-au bucurat unii de prezența celorlalți.
Un alt moment al programului a fost oferit de Irina Holub, voluntar și colaborator al Centrului în cadrul proiectului „Povești pentru Suflet”, care le-a citit celor prezenți povești, continuând astfel o activitate prin care lectura devine prilej de întâlnire, dialog și apropiere sufletească.
Cei prezenți au fost serviți cu mâncare, gustări și băuturi răcoritoare, într-o atmosferă caldă și familială. La final, copiii au primit daruri, alături de persoanele vârstnice care s-au implicat în activitățile desfășurate pe parcursul zilei.
Evenimentul a fost moderat de Nicoleta Pavel și s-a bucurat de prezența doamnei Aurelia-Oana Pârvulescu, director general al Direcției de Asistență Socială Arad, a doamnei Dariana Birta, precum și a reprezentanților instituțiilor și serviciilor sociale implicate.
Prin grija doamnei director Fira Popa și a colectivului Centrului de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad, sărbătoarea a devenit mai mult decât un eveniment dedicat seniorilor: a fost o întâlnire între generații și un prilej de a redescoperi bucuria de a fi împreună.
Sărbătorirea persoanelor vârstnice sub ocrotirea Maicii Domnului ne amintește că respectul și grija față de seniorii comunității nu trebuie să se limiteze la o singură zi. Experiența lor, munca depusă de-a lungul vieții și valorile pe care le transmit generațiilor tinere reprezintă un patrimoniu viu al familiei și al comunității.
Într-o societate în care ritmul vieții ne îndepărtează uneori unii de ceilalți, întâlniri precum cea de la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad ne reamintesc un adevăr simplu: vârstnicii au nevoie nu doar de îngrijire, ci și de prezență, ascultare și comuniune.
Pr. Alexandru Blaj


