Uniunea Europeană împlinește 33 de ani de la înființare

La 1 noiembrie 2026 se împlinesc 33 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, actul fondator al Uniunii Europene în forma sa actuală, care a marcat o etapă decisivă în procesul de integrare europeană.

Prin acest tratat, cooperarea dintre statele europene a depășit cadrul predominant economic al Comunităților Europene, dobândind și o dimensiune politică. Uniunea a fost organizată în jurul a trei piloni: Comunitățile Europene, politica externă și de securitate comună, respectiv cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne.

Cetățenia europeană și libera circulație

Una dintre cele mai importante noutăți introduse prin Tratatul de la Maastricht a fost cetățenia europeană, acordată tuturor persoanelor care dețin cetățenia unui stat membru.

Aceasta a completat cetățenia națională și a consacrat drepturi precum libera circulație și dreptul de ședere în statele membre, dreptul de a vota și de a candida la alegerile locale și europene în țara de reședință, precum și dreptul de a solicita protecție consulară din partea altui stat membru în afara Uniunii.

Tratatul a pus totodată bazele Uniunii Economice și Monetare și ale introducerii monedei euro, a consolidat rolul Parlamentului European în procesul decizional și a extins cooperarea dintre state în domenii precum politica externă, securitatea și justiția.

La 1 ianuarie 1993, în paralel cu acest proces de integrare, a fost lansată piața unică europeană, bazată pe cele patru libertăți fundamentale: libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor.

Extinderea Uniunii Europene

De la cele 12 state fondatoare, Uniunea Europeană a ajuns în prezent la 27 de state membre. Prima extindere a avut loc în 1995, când Austria, Finlanda și Suedia au aderat la Uniune.

Un moment important în istoria integrării europene l-a reprezentat extinderea din 2004, când zece state, printre care și foste țări comuniste din Europa Centrală și de Est, au devenit membre ale Uniunii.

România a aderat la Uniunea Europeană în 1 ianuarie 2007, împreună cu Bulgaria. Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, a adus schimbări majore în economie, infrastructură, educație, mobilitate și dezvoltare instituțională.

De la momentul aderării și până în prezent, țara noastră a contribuit cu aproape 36 miliarde euro la bugetul UE și a primit peste 100 de miliarde de euro prin granturi europene nerambursabile.

Privind spre viitor

La 33 de ani de la înființare, Uniunea Europeană se confruntă cu noi provocări economice, geopolitice și de securitate.

În acest context, proiectul european este chemat să își reafirme valorile fondatoare: pacea, solidaritatea, demnitatea umană, libertatea și cooperarea între popoare.

https://basilica.ro/uniunea-europeana-implineste-33-de-ani-de-la-infiintare/