Luni, 09 martie 2019, a fost evocată personalitatea lui Mircea Vasiliu Stănescu, distins avocat, destoinic publicist, profund culegător de tradiţii folclorice, abil scriitor, filantrop ortodox şi conştiincios politician al drepturilor românilor.

Din galeria marilor oameni ai Aradului face parte avocatul Mircea V. Stănescu, bustul acestuia străjuiește Palatul Cultural al orașului. Aici, Arhiepiscopia Aradului şi Şcoala “Astra” au depus două jerbe pentru a evoca chipul de român şi filantrop orthodox al lui Mircea V. Stănescu, în Anul comemorativ al marilor filantropi români în Patriarhia Română.
Mircea V. Stănescu a fost un devotat slujitor al românilor, un promotor al culturii, un mare filantrop, un susţinător al activităţilor Episcopiei ortodoxe a Aradului. A fost apropiat de Roman Ciorogariu şi Vasile Mangra.
Mircea V. Stănescu provine dintr-o familie veche română, Stanu, care pe la mijlocul secolului al XVIII-lea s-a mutat în Banat, stabilindu-se în comuna Ghioroc. Tatăl său, Atanasie, a studiat dreptul în Kesmark și teologia în Carloviţ, fiind preot în Micălaca, până la decesul său, în anul 1873. Rămânând de mic orfan de mamă, a fost crescut de către bunicul său din partea mamei Vasiliu Szombati de Rimaszombat, parohul Aradului (Vasile Mangra, “Mircea Vasiliu Stănescu”, în Revista Familia, nr. 51, anul XXIV, 18/30 decembrie 1888).
Mircea Stănescu se înscrie fără știrea tatălui său la liceul maghiar din Arad. Aici s-a dovedit a fi un elev silitor, colegul său de clasă Csiky Gergely scria în memoriile sale : ,,M. V. Stănescu ziua și noaptea învață”. Începând cu anul 1859 urmează studiile în drept la universitățile din Viena şi Pesta, perioadă în care își schimbă definitiv numele în Stănescu pentru a-și sublinia naționalitatea. La Viena va umbla îmbrăcat în costum național românesc. Tot la Viena, hotărăște să culeagă folclor, inițiind o subscripție publică și cu banii adunați organizează două concursuri unde sunt premiate cele mai bune creații literare populare. Studiază și teologia la seminarul din Arad. Își susține examenul de stat în anul 1864, iar censura de avocat în anul 1866. În cadrul biroul său de avocat îți vor face stagiul şi distinşii Ioan Slavici, Francisc Hossu Longin și Ioan Suciu. În perioada finalizării studiilor de drept la Budapesta va publica în paginile ziarului ,,Concordia” mai multe numere romanul istoric ,,Zimbrul”. Tot la Budapesta va vedea lumina tiparului o carte de gramatică românească scrisă în limba germană.
În anul 1859 se implică în apariţia primei manifestări literare, coordonând almanahul literar Muguri, editat de Societatea de lectură a elevilor români. Distinsul nostru scriitor publică o colecție de poezii naționale sub genericul Un buchet de simțăminte, iar în anul 1860 v-a publica la Viena un volum de Povești culese și corese cu note explicative, semnat Emeric Basiliu Stănescu Arădanul. Acest volum va constitui a doua colecție de povești populare din întreaga literatura română după Povestea vorbei al lui Anton Pann. Prima publicație umoristică tipărită în limba română a fost întemeiată de Mircea Stănescu în anul 1861. Între anii 1861 şi 187 coordonează editarea a câtorva ziare satirice, ca Tutti Frutti (1861), Strigoiul (1862), Umoristul (1863), Gura Satului (1867), iar în anul 1871 colaborează la alcătuirea unui calendar umoristic Calendarul Babelor. Fiind astfel considerat întemeietorul presei satirice din Transilvania. În cadrul gazetei ,,Gura Satului” va scrie Ioan Slavici și Ion Russu-Șirianu, iar tot aici vor fi publicate creațiile literare ale lui Ion Creangă, Grigore Alexandrescu, Alexandru Macedonski.
Mircea V. Stănescu solicită public deschiderea unei librării româneşti în Arad (1876), pentru că la acea dată nu exista nicio librărie românească în oraș. Tot acum, filantropul Mircea V. Stănescu hotărăște deschiderea unei subscripții publice pentru cei care doreau să îi ajute pe răniții în urma Războiului de Independență. Cei care doreau să ajute cu bani sau alte obiecte erau sfăuiți să le aducă la sediul gazetei ,,Gura Satului”.
Mircea V. Stănescu a fost votat de două ori ca deputat în Dieta Ungariei, al cercului electoral Chişineu, în perioada 1869 şi 1872. În această calitate, avocatul Mircea V. Stănescu va desfășura o bogată activitate parlamentară. Una din primele sale intervenții parlamentare viza susținerea teatrului românesc prin finanțarea acestuia. În acest sens, înainte de a veni în al doilea turneu în Ardeal (1871), M. Pascaly îi scrie lui Stănescu o scrisoare în care îi cere ajutorul expres pentru sprijinul şi reușita manifestărilor. ,,Teatrul, scria Pascaly, este istoria vie de cultură, de mărire și de poleire a unei națiuni; poporul fără teatru este poporul fără cultură, fără mărire, fără poleire, fără istorie”. Într-o altă intervenție, filantropul orthodox solicită fonduri pentru ajutorarea văduvelor, orfanilor și invalizilor români de la Revoluția din 1848-1849. Numărul acestora se ridica la aproximativ 40.000 de persoane.
Mircea Stănescu moare prematur la numai 47 de ani la 30 noiembrie 1888, fără a avea urmași. Stănescu a fost căsătorit cu Eliza, fiica adoptivă a protopopului Andrei Machi din Buteni. La înmormântarea sa din 2 decembrie 1888, în fața miilor de persoane participante la funerarii, dr. Nicolae Oncu a rostit un emoționant discurs de rămas bun: ,,S-a sfârșit nu un om, ci o operă…Veniți voi săraci, împărtășiți de caritatea lui nemărginită și binecuvântați pe geniul vostru cel bun! Și vină tu popor românesc, varsă o singură lacrimă, pentru marea de lacrimi ce a vărsat-o el pentru tine…Vină toată suflarea românească, primească moștenirea sa sfântă şi iubirea lui Dumnezeu și a neamului său. Și sigilează această sfântă moștenire cu lacrima iubirii și cu cuvântul „În veci pomenirea lui!””.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial