În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Arhiepiscopală din Arad.
În cadrul sfintei slujbe, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a hirotonit întru diacon pe tânărul Adin-Dorin Păiușan, acesta urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Monoroștia, Protopopiatul Lipova și pe diaconul Mădălin-Florentin Rău, întru preot, pe seama Parohiei Revetiș, Protopopiatul Sebiș.
La finalul sfintei slujbe, Chiriarhul arădean a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat viața Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe cei doi tineri hirotoniți, dorindu-le mult spor duhovnicesc în activitatea pastorală.
Protos. Iustin Popovici






