Programul slujbei de târnosire a bisericii Arad-Grădiște II

Duminică, 09 octombrie 2022, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului,  împreună cu un sobor de preoți și diaconi va avea loc slujba de târnosire și sfințire a picturii bisericii ,,Intrarea Domnului în Ierusalim” a Parohiei Arad-Grădiște II, din Municipiul Arad.

De la ora 8:30 va începe slujba de târnosire, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. La sfârșitul Sfintei Liturghii, toți credincioșii – bărbați, femei și copii – se vor putea închina la Masa Sfântului Altar, care va fi deschis şi luni, 10 octombrie 2022.

Scurt istoric al parohiei:

Parohia Ortodoxă Română Arad-Grădiște II, a luat ființă pe 01 februarie 2003 când s-a aprobat înființarea parohiilor Arad-Grădiște I și Arad-Grădiște II, Protopopiatul Arad, prin modificarea teritorială a parohiei Arad-Grădiște, cu binecuvântarea IPS. Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, prin grija Părintelui Viorel Roja, activitatea de slujire având loc în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
La 15 iulie 2012 s-a pus piatra de temelie pentru ridicarea bisericii parohiale cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim”. Lucrările de construcție au durat 3 ani de zile din 2012-2015, fiind construită pe 285 de piloni de beton la o adâncime de 4,5 metri. Proiectul a fost elaborat de către Arh. Mircea Șerb, iar construcția a fost ridicată sub conducerea Arh. Varkonyi Zoltan. Noul locaș de cult face parte dintr-un complex arhitectural care cuprinde un așezământ social – Centrul medical de Permanență „Acoperământul Maicii Domnului”, un așezământ cultural și casă parohială în stadiu de proiect. Pictura interioară a bisericii a fost realizată de către pictorul Prof. Constantin Bumbu între anii 2019-2022. Lucrările au fost duse la bun sfârșit cu purtarea de grijă a preotului paroh Dr. Vasile Cucu fiind susținute financiar de către autoritățile de stat locale și centrale, societățile comerciale din municipiu și județ, vrednicii credincioși și donatori din parohie. Sculptura iconostasului și a mobilierului a fost realizată de către sculptor Octavian Mihai Vlaș. Turnarea clopotelor a fost realizată în tonalitate ortodoxă, de firma austriacă Grassmayer.
Pe lângă biserică a luat ființă în 2018 Corul mixt „Sfântul Grigorie Teologul” dirijat de prof. Georgiana Maria, la momentul actual, cei 25 de credincioşi fiind îndrumați de prof. Georgiana Crişan .
Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături la acest eveniment istoric din viața parohiei!