Sfântul Mucenic Dimitrie sărbătorit în Parohia Vinga

Ziua de 26 octombrie a reprezentat o dublă sărbătoare pentru credincioșii Parohiei din Vinga. Pe de o parte, bucuria prăznuirii Sf. M. Mc. Dimitrie-Izvorâtorul de mir, iar pe de  altă parte, bucuria reîntoarcerii pe meleagurile natale a părintelui Dumitru Viorel  Sasu, care a slujit în această parohie între anii 1967-1974.

Din sobor au făcut parte părintele arhidiacon Iov Orădan, Pr.ic.stavr. Dumitru Viorel Sasu, pr.pensionar ic.stavr. Liviu Suciu, pr. Cosmin Iordăchescu -Parohia Nicolae Bălcescu, fiu duhovnicesc  al acestei parohii și pr. Răzvan Sas.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de diac. Marius Rumega-parohia Iosefin, Alexandru Șuca-artist liric la Filarmonica Banatul din Timișoara și Nicolae Romescu , membru al coralei Doina Banatului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele arhidiacon Iov Orădan, iar după acesta a fost săvârșită o panihidă pentru cei trei protopopi ai Vingăi: pr.dr. Patrichie Țiucra, Pr. Sava Traian Seculin și Pr.Alexandru Bocșanu.

La finalul Sfintei Liturghii preotul paroh Răzvan Sas a mulțumit întregului sobor slujitor pentru prezență, pentru faptul că au făcut din această zi una deosebită care a intrat de acum înainte în istoria acestei parohii, amintind faptul că în urmă cu mai bine de 60 de ani în urmă, cei trei protopopi au slujit tot în această biserică o Sfântă Liturghie:,,este un moment pe care în grabă nu îl vom uita nici noi preoții, dar nici dumneavoastră, credincioși care ați venit într-un număr atât de mare la aniversarea a 80 de ani de când părintele Viorel s-a născut în această localitate. Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit, ca noi, urmașii acestor protopopi, să ne rugăm pentru sufletele lor, să-i pomenim în rugăciunile noastre, să fim prezenți în această biserică mulțumind lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra noastră dar și asupra credincioșilor acestei parohii”.

După mulțumirile aduse de preotul paroh, primarul comunei Vinga, dl.Ioan Negrei, i-a înmânat o Diplomă de Excelență părintelui Dumitru Viorel, ca semn al prețuirii și înaltei aprecieri pentru întreaga activitate spirituală desfășurată între anii 1967-1974 în Parohia Ortodoxă Vinga.

După aceea  părintele Dumitru Viorel a rememorat clipele frumoase petrecute atât în copilărie cât și din activitatea sa pastoral-misionară desfășurată în această parohie.

prof. înv. Laura Sas