Slujire chiriarhală cu prilejul hramului, la Schitul de la Roșia, Protopopiatul Sebiș

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt adevărați protectori ai oamenilor și căpetenii ale îngerilor. Dar cu toate acestea, sărbătoarea de astăzi nu este doar un praznic al lor, ci al tuturor îngerilor, al celor care păzesc pe oameni și îi ghidează duhovnicește întreaga lor viață, în ascultare față de Dumnezeu, însoțindu-i de la naștere și până la plecarea lor din această lume.

Schitul Roșia a luat ființă după anul 1990, fosta biserică parohială, ce datează din 1896, devenind biserica schitului. În vechea casă parohială au fost amenajate câteva chilii, urmând ca în timp să se construiască un nou corp de chilii, stăreția și trapeza.

A fost astăzi o zi de mare sărbătoare și bucurie la acest schit, aflat într-o zonă frumoasă, de la poalele Munților Zărandului, deoarece Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei, Arhiepiscopul al Aradului a poposit în mijlocul obștii de maici și a credincioșilor, slujind aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

La primele ore ale dimineții a fost întampinat de către Maica Stareță, Monahia Haritina Cârdei, dimpreună cu soborul maicilor schitului, precum și de către preoți din zonele învecinate sau care au slujit aici de-a lungul anilor.

În cadrul Sfintei Liturghii, IPS PărinteTimotei a rostit cuvântul de învățătură intitulat ,,Cultul sfinților îngeri” (Evr. 8; Luca 10). Dumnezeu a creat toate cele bune tinzând spre desăvârșire, răul ivindu-se prin căderea îngerului de lumină din ascultarea dată lui de Creator, atrăgând și pe om. Cetele îngerești, adevărată oștire îngerească (într-un război nevăzut cu demonii sau îngerii căzuți), ajută pe credincioși să dobândească mântuirea adusă prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Biserica îndeamnă la cinstirea deosebită a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil ca întâistătători ai acestei oștiri aducătoare de biruință a binelui în lume, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți și elevi seminariști de la școlile teologice arădene.

La finalul slujbei, Pr. pensionar Vasile Zbârcea, care, în prezent, deservește nevoile duhovnicești ale obștii de maici, a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop, încredințându-l de toată considerația și ascultarea, apoi comuniunea euharistică s-a încheiat printr-o agapă frățească în trapeza Schitului Roșia.

Arhid. Claudiu Condurache