În cadrul anului omagial 2023 numit, Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalții), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în a doua duminică a Triodului, a avut loc întâlnirea cercului misionar-pastoral Lipova, coordonat de către preotul Ardeuan Florin de la parohia Chesinț.
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de preoți din care au făcut parte : pr.Șirian Mircea din parohia Radna, pr. Jivănescu Vasile din parohia Șoimoș, pr.Pădurean Mihai din parohia Barațca, pr.Tripa Ciprian din parohia Semlac, pr. Ardeuan Florin din parohia Chesinț și pr. paroh Covăsânțan Stelian.
Părintele Șirian Mircea,de la parohia Radna , a susținut referatul cu tema: ,,Chipuri de persoane în vârstă care s-au remarcat, în Sfânta Scriptură, ca exemple de viețuire creștină (prorocița Ana, dreptul Simeon, preotul Zaharia etc.).
La final părintele paroh Covăsânțan Stelian a adus mulțumiri credincioșilor prezenți la rugăciune dar și preoților din cadrul cercului pastoral misionar Lipova.
Pr. Ardeuan Florin


