Itinerar pastoral-misionar al IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pe anul 2023

IANUARIE 2023

Duminică, 1 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, predica fiind pusă sub titlul ,,Rugăciuni de Anul Nou” (cf. Col. 2; 2 Tim. 4; Luca 2; Marcu 1).

Marți, 3 ianuarie – A săvârșit slujba de prohodire a mamei Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei, împreună cu un sobor de 7 Ierarhi ai Bisericii noastre, rostind un cuvânt adecvat.

Joi, 5 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad-Gai, predicând despre ,,Praznicul Botezului Domnului și însemnătatea Aghiasmei Mari în viața duhovnicească a credinciosului”. A hirotonit pe diaconul Dacian-Ioan Gligor întru preot pe seama Parohiei Șiștarovăț.

Vineri, 6 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, rostind cuvânt de învățătură despre ,,rânduiala slujbei Aghiasmei Mari și a Aghiasmei Mici, subliniind folosul celei dintâi pentru credincioși, în lumina însemnătății praznicului Bobotezei, potrivit și citirilor biblice ale zilei, de asemenea și a evlaviei creștinilor”.

Sâmbătă, 7 ianuarie – A asistat Sfânta Liturghie la Catedrala veche, rostind cuvântul de învățătură despre „Cinstirea Sf. Ioan Botezătorul este pentru întreaga Biserică o înălțare, o amintire constantă a îndatoririi noastre, ca botezați în numele Domnului”. A vizitat biserica Sârbească cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Duminică, 8 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, rostind cuvânt de învățătură.

Miercuri, 11 ianuarie – A săvârșit slujba de pomenire pentru profesorul, dirijorul și compozitorul Trifon Lugojan, la împlinirea a 75 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, a rostit un cuvânt despre cântarea bisericească locală în unitatea muzicii publice și osteneala cântăreților bisericești în respectarea tradiției.

Duminică, 15 ianuarie – A participat la Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală. A oficiat Slujba Parastasului pentru poetul național Mihai Eminescu cu ocazia împlinirii a 173 de ani de la nașterea poetului și celebrării Zilei Culturii Naționale.

Marți, 17 ianuarie – A prezidat ședința Permanenței Consiliului eparhial.

Joi, 19 ianuarie – A prezidat ședința Sinaxei monahale și ședința conducătorilor oficiilor protopopești ale Arhiepiscopiei Aradului.

Vineri, 20 ianuarie – A prezidat ședința Consiliului eparhial a Arhiepiscopiei Aradului.

Sâmbătă, 21 ianuarie – A prezidat ședința Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului.

Duminică, 22 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, predica fiind pusă sub titlul ,,Omul și pomul” (cf. citirilor scripturistice: 1 Tim. 4 și Luca 19).

Marți, 24 ianuarie – A fost prezent pe platoul din fața Palatului Administrativ, unde a săvârșit slujba de Te-Deum, rostind o alocuțiune cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859).

Joi, 26 ianuarie – A participat la un eveniment cultural, a conferit Prof. Univ. Dr. Habil. Corneliu Pădurean, de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, distincția eparhială Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici, în semn de „aleasă prețuire pentru contribuția deosebită adusă la promovarea istoriei Aradului în țară și peste hotare”.

Duminică, 29 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Arad-Grădiște II, predica fiind pusă sub titlul „Fărâmiturile milostivirii” (cf. II Cor. 6; Matei 15).

Luni, 30 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Veche, a vorbit despre legătura dintre dreapta învățătură a Bisericii și a dascălilor consacrați pentru a propovădui. A hirotesit întru Iconom Stavrofor pe Pr. Prof. Călin Teuca, Directorul Seminarului Teologic din Arad. A oficiat slujba parastasului pentru dascălii, ostenitorii și absolvenții școlilor teologice arădene, adormiți în Domnul. A mulțumit Universității și oficialităților centrale și locale pentru aportul adus la acest eveniment.

FEBRUARIE 2023

Joi, 02 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, a vorbit despre semnificația praznicului, cu referință la respectarea Legii Vechi de către Mântuitorul și rugăciunea de slobozire din misiunea ce-o avea bătrânul Simeon, mulțumirea că a împlinit-o și laudă pentru întreaga lucrare a mântuirii lumii.

Duminică, 05 februarie – A asistat la Sfânta Liturghie din Parohia Pecica I, rostind un cuvânt de învățătură despre ,,Călăuzirea rugii” (Cf. 2 Tim. 3; Lc. 18). A  hirotesit pe Părintele paroh întru iconom stavrofor.

Miercuri, 8 februarie – A participat la lucrările Adunării Naționale Bisericești. A aniversat 47 de ani de la hirotonia întru Arhiereu.

Joi, 9 februarie – A participat la ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Vineri, 10 februarie – A participat la ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Duminică, 12 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala veche, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a vorbit la pericopa evanghelică despre întoarcerea fiului risipitor, a săvârșit slujba de pomenire pentru Maria Drincec, mama Preasfințitului Părinte Sofronie.

Duminică, 19 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Sintea Mare, a vorbit despre ,,Mărturisire și milostenie” (Cf. I Cor. 8; Mt. 25). A săvârșit Slujba Parastasului pentru Episcopul Ioan Mihălțan. A săvârșit slujba de înmormântare pentru PC. Pr. Emil Roman.

Joi, 23 februarie – A participat la lansarea cărții Ucenicii lui Evagrie, Capete Filocalice, în traducerea părintelui Agapie Corbu și o conferință legată de această temă și intitulată „Ucenicii lui Evagrie și învățăturile Patericului”, susținută de traducătorul acestei opere filocalice. A felicitat traducătorul, elogiind în frumoase cuvinte întregul efort filologic și teologic depus în traducerile realizate până acum.

Duminica, 26 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Grădiște I, predica fiind pusă sub titlul ,,Comoara inimii” (Cf. Matei, 6 și citirile Apostolului zilei: Romani 13, 14). A săvârșit slujba Parastasului pentru fratele Moise Velescu, la 15 ani de la mutarea în veșnicie, pentru Pr. Iosif Trifa, fondatorul Oastei Domnului și, nu în cele din urmă pentru fratele Traian Dorz și alți înaintași ai Asociației Oastea Domnului.

 

MARTIE 2023

Sâmbătă, 4 martie – A săvârșit slujba Vecerniei la Parohia Petriș, a amintit despre citirea Canonului celui Mare a Sfântului Andrei Criteanul.

Duminică, 5 martie – A slujit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală, a făcut introducere la citirea Pastoralei Sfântului Sinod pentru Duminica Ortodoxiei, s-a referit la citirile scripturistice (Evr. 11; Ioan 1) privind condițiile mântuirii.

Joi, 9 martie – A săvârșit în Catedrala veche o slujbă de pomenire pentru luptătorii care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, rostind un cuvânt adecvat.

Duminică, 12 martie – A binecuvântat lucrările efectuate la biserica filiei Pătârș a parohiei Dorgoș, săvârșind Sfânta Liturghie, predica fiind pusă sub titlul ,,Iertarea păcatelor” (Cf. Ap. Evrei cap. 1-2 și 7-8; Ev. Marcu 2 și Ioan 10). A hirotesit pe Părintele paroh întru inconom. Însoțit de domnul primar Florin Țole și preotul paroh Victor Bocancios, a vizitat și parohia Ususău, unde a constatat stadiul lucrărilor de construcție a capelei funerare de aici, apoi biserica ortodoxă din localitate.

Sâmbătă, 18 martie – A participat la etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie – cultul ortodox pentru clasele V – XII, organizat la Seminarul Teologic din Arad, a fost amintită originea Olimpiadei, de factură divină, iar ceea ce trebuia să realizeze încă din Antichitate a fost armonizarea virtuților morale cu frumusețea fizică, uniunea indisolubilă dintre bine și frumos, dintre etic și estetic (καλοκαγαθία-kalokagathia).

Duminică, 19 martie –  A săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la biserica Parohia Mânerău, urmată de Sfânta Liturghie, cuvântul de învățătură a chiriarhului fiind pus sub citirile Ev. Duminica Sfintei Cruci (cf. Ev. Marcu 8-9, Ap. Evrei 4-5). A hirotesit pe Părintele paroh întru iconom. A sfințit și noua capelă mortuară a Parohiei Mânerău, ținând si aci un cuvânt despre rostul acesteia într-o parohie.

Sâmbătă, 25 martie –  A săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Bodrogul Vechi, a rostit cuvântul de învățătură despre „Demnitatea omului” (Cf. Evr. 3; Lc. 1). A hirotonit întru diacon pe teologul Marius Lăscoiu-Martin, profesor de muzică bisericească la Seminarul Teologic Ortodox din Arad.

Duminică, 26 martie – A asistat la Sfânta Liturghie oficiată de Ps. Siluan – Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria la Parohia Șoimoș, a vorbit despre personalitatea și învățăturile Sfântului Ioan Scărarul, a săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Ilie Chebeleu, a soției și fiicei sale. A participat la lansarea cărții „Cronica de la Șoimoș”. A sfințit și noua capelă mortuară. A vizitat biserica parohială din Lipova, aflată într-un amplu proces de restaurare, 98% din valoarea lucrării fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Miercuri, 29 martie – A slujit Canonul cel Mare la Catedrala arhiepiscopală, cu un cuvânt de învățătură.

Joi, 30 martie – A participat la o lansare de cărți editate în cadrul colecției Teologi Arădeni. Această colecție a debutat anul trecut, cu primul volum, prin care se pun în valoare contribuțiile de excepție ale foștilor exponenți ai învățământului teologic din Arad, rostind un cuvânt de apreciere pentru conținut și prezentare.

APRILIE 2023

Sâmbătă, 1 aprilie – A săvârșit slujba parastasului pentru părintele Arhidiacon Florin Sirca, slujitor al Catedralei arhiepiscopale și Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad, rostind un cuvânt adecvat.

Duminică, 2 aprilie – A participat, la Săptămâna Duhovnicească în Parohia Cintei, a vorbit despre ,,Scara Raiului și treptele pocăinței”, arătând o legătură dintre cele două duminici ale Postului Mare privind viața și virtuțile Sfântului Ioan Scărarul și ale Mariei Egipteanca, drept exemplu pentru întâmpinarea creștinească a Marelui Praznic al Învierii Domnului.

Luni, 3 aprilie –  A participat la programul Zilei Jandarmeriei Române, a săvârșit serviciul religios, rostind un cuvânt adecvat. În seara zilei a participat la seria evenimentelor organizate de Universitatea Vasile Goldiș din Arad.

Joi, 6 aprilie – A participat la ziua porților deschise la Școala Episcop Ioan Mețianu din cadrul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad. A participat la concertul de cântări religioase din perioada prepascală, al Coralei Preoţilor Arhiepiscopiei Aradului, rostind un cuvânt de felicitare.

Vineri, 7 aprilie – A participat la un eveniment cultural-spiritual, intitulat „Crede numai”, organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului.

Duminica, 9 aprilie – A oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, predica fiind pusă sub titlul „Floriile” (Cf. Filipeni cap. 4, Ioan cap. 12). A participat la slujba Deniei începând cu Duminica Floriilor, la Catedrala Veche. După slujbă, Corala Armonia a Catedralei Vechi, dirijat de către domnul prof. Ovidiu Boar, a susținut un concert specific acestei perioade a anului bisericesc (a perioadei Postului Mare).

Luni, 10 aprilie – A săvârșit slujba Deniei în Catedrala arhiepiscopală.

Marți, 11 aprilie – A săvârșit slujba Deniei în Catedrala arhiepiscopală.

Miercuri, 12 aprilie – A săvârșit slujba Deniei în Catedrala arhiepiscopală.

Joi, 13 aprilie – A săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în Catedrala arhiepiscopală, ținând și predica rânduită despre „Pătimirea Mântuitorului Nostru Iisus Hristos”.

Vineri, 14 aprilie – A asistat la slujba Ceasurilor Împărătești, a slujit Vecernia și Denia Prohodului Domnului în Catedrala arhiepiscopală, rostind cuvântul de învățătură cuvenit, despre Jertfa Domnului.

Sâmbătă, 15 aprilie –  A săvârșit slujba învierii în ambele sedii ale Penitenciarului Arad. A primit la Catedrala arhiepiscopală Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului, spre împărțire preoților din întregul județ, săvârșind slujba Învierii Domnului și Sfânta Liturghie, rostind cuvântul de învățătură, despre Învierea Domnului.

Duminică, 16 aprilie – A oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală cuvântul de învățătură pus sub dimensiunea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și despre omul îndumnezeit prin înfrângerea morții de către Dumnezeu-Omul, Cel jertfit pentru noi. Cuvântul care este pecetea Învierii este ,,bucuria” adică ceea ce a rostit Hristos Însuși. A slujit Vecernia celei de a doua Învieri.

Luni, 17 aprilie – A oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala veche, cuvântul de învățătură pus pe baza (Cf. Fp. Ap. 1; Ioan 1) dar și legat de Pastorala cu titlul „Poarta cerului” cu referire la prezența Mântuitorului între ai Săi, ,,încuiate fiind ușile, Stăpâne, când ai intrat umplut-ai pe Apostoli de Duhul cel Preasfânt, cu pace insuflându-i; Cărora le-ai dat și a lega și a dezlega păcatele”.

Marți, 18 aprilie – A oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad-Gai, a rostit un cuvânt de învățătură prin care a arătat că drumul spre Emaus a celor doi ucenici, Luca și Cleopa, este și drumul nostru în a-L cunoaște pe Hristos Cel Înviat. De multe ori, nu îl cunoaștem, nu îl acceptăm în viața noastră, chiar dacă este alături de noi pe tot parcursul existenței noastre.

Miercuri, 19 aprilie – A participat la Deschiderea festivă a Olimpiadei Naționale de religie ortodoxă la Catedrala arhiepiscopală, rostind  un cuvânt de binecuvântare.

Vineri, 21 aprilie – A oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, a făcut  tâlcuire l-a praznicului de astăzi, a binecuvântat și felicitat pe olimpici pentru dragostea lor față de această disciplină școlară deosebită și a  mulțumit celor care, cu responsabilitate și dragoste jertfelnică s-au implicat în organizarea acestei ediții a Olimpiadei de Religie în Cetatea Aradului.

Sâmbătă, 22 aprilie – A participat la ceremonia de premiere a Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă din Arad, a acordat un număr de 58 de premii speciale constând în diplome și bani, din partea Arhiepiscopiei Aradului. Din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Părintele inspector Alexandru Cuțchi a acordat câștigătorilor primelor trei locuri din fiecare clasă câte o Diplomă și medalie comemorativă a anului 2023, precum și alte daruri. A rostit un cuvânt de felicitare.

Duminică, 23 aprilie – A participat la Sfânta Liturghie în Parohia Vladimirescu I, a rostit un cuvânt de învățătură, menționând importanța Arhiepiscopiei Aradului în istoria Bisericii Noastre Ortodoxe.

Marți, 25 aprilie – A prezidat examenul de Capacitate preoțească, sesiunea de primăvară.

Miercuri, 26 aprilie – A participat la susținerea tezei de doctorat a Pr. Petru Ursulescu sub coordonarea Pr. Prof. Univ. Dr. habil Florin Dobrei, candidatul a elaborat teza cu titlul: „Episcopia Aradului în perioada interbelică. File de istorie bisericească”. A rostit un cuvânt de apreciere asupra tematicii abordate.

Vineri, 28 aprilie – A participat la etapa finală a concursului „Urcuș spre Înviere”, ediția a II-a desfășurată în Catedrala veche, rostind un cuvânt de felicitare și binecuvântare.

Duminică, 30 aprilie – A participat la Sfânta Liturghie în Parohia Iratoșu, a săvârșit rânduiala binecuvântării lucrărilor de renovare care s-au realizat la biserică, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la această duminică, adresat tuturor femeilor credincioase, rostind câteva cuvinte legata de importanța și însemnătatea Sfântului și Marelui Mir, a hirotesit pe Părintele paroh întru iconom.

MAI 2023

Marți, 2 mai – A prezidat Conferința Preoțească de primăvară în Protopopiatul Arad, a asistat la slujba de Te-Deum săvârșită în Catedrala veche, a luat cuvântul felicitând preoții referenți, dând, de asemenea, câteva îndemnuri cu privire la îndatoririle preoților de a se îngriji de vârstnicii din parohie.

Miercuri, 3 mai – A participat la Conferința internațională organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă Arad, sub genericul „Hermeneutica dialogului ecumenic în Europa de astăzi”, a mulțumit oaspeților pentru prezența și contribuția lor academică, oferind și câteva relatări din experiențele avute în anumite comisii de dialog ecumenic.

Vineri, 5 mai – A prezidat Conferința Preoțească de primăvară în Protopopiatul Sebiș, a asistat la slujba de Te-Deum săvârșită în biserica Parohiei Sebiș I, a vorbit acestora despre semnificațiile Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, subliniind faptul că Biserica prin slujitorii ei prețuiește și se îngrijește și de cei tineri, dar și de cei bătrâni, întregul popor dreptcredincios are nevoie să fie condus pe calea mântuirii.

Duminică, 7 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Aradul Nou, predica fiind pusă sub titlul „Ia-ți patul tău și umblă” (Fp. Ap. 9; Ioan 5). A participat la Colocviu Teologic „Creștinismul și viața bisericească în Banat în istorie și în prezent”, rostind o prelegere „Arhiepiscopia Aradului în istorie și în prezent”.

Miercuri, 10 mai – A participat la evenimentele dedicate sărbătoririi zilei de 9 Mai – Ziua Independenței și Ziua Europei, printr-o serie de evenimente, incluse în calendarul aniversării a 30 de ani de activitate la Consiliul Județean Arad, rostind o alocuțiune.

 Sâmbătă, 13 mai – A participat la seria de dialoguri universitare organizate de Universitatea Vasile Goldiș Arad.

 Duminică, 14 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Gurahonț, predica fiind pusă sub titlul „Foamea și setea duhovnicească” (Cf: Ioan 4; Fp. Ap.11), a sfințit cantina socială, a hirotesit pe Părintele paroh întru iconom. a oficiat o slujbă de pomenire a fostului preot paroh Crăciun Dorel Moț ctitorul bisericii din Gurahonț.

Marți, 16 mai – A prezidat Ședința de Permanență a Consiliului Eparhial.

Vineri, 19 mai – A participat la Conferința Națională „Administrație românească arădeană” ASTRA Arădeană – 160 de ani – Ediția a XVI-a, evenimentul a constat din lansări și prezentări de carte, vernisarea a două expoziții foto-documentare, precum și dintr-o sesiune festivă, a rostit o alocuțiune.

Duminică, 21 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Arad-Micălaca Veche II, predica fiind pusă sub titlul „Ochiul inimii” (Cf: Fapte 16 și 26; Ioan 9 și 10) A săvârșit slujba parastasului pentru Părintele Iacob Bupte, fost vicar eparhial și ctitorul acestei biserici parohiale.

Luni, 22 maiA participat la revederea promoției 2013 a Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

Joi, 25 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală, cuvântul de învățătură fiind pus în legătură cu „Înălțarea Domnului” (Cf: Fp. Ap. 1; Luca 24). A oficiat slujba Parastasului pentru eroii-martiri ai neamului românesc. A participat la manifestările organizate de Prefectura Județului Arad pentru cinstirea Eroilor, în municipiu și la monumentul de la Păuliș, rostind alocuțiuni adecvate momentului.

Vineri, 26 mai – A participat la cea de-a XXXIII-a ediție a Zilelor Academice Arădene care a-u evocat personalitatea lui Vasile Goldiș și rolul învățământului universitar arădean la nivel național și peste hotare, iar în încheiere a rostit un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 28 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Dud, predica fiind pusă sub titlul ,,Unitatea Bisericii” prin Singurul Cap al ei, Iisus Hristos, a săvârșit slujba de sfințire a Capelei mortuare, a hirotesit întru Arhidiacon pe Diaconul Bogdan-Gheorghe Noghiu, inspector de protocol instituțional în domeniul social-filantropic la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului, iar Părintelui paroh i-a înmânat o Diplomă de apreciere, pentru bogata activitate desfășurată în parohie.

Marți, 30 mai – A participat la revederea promoției 2013 a Seminarului Teologic Ortodox din Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

IUNIE – 2023

Sâmbătă, 3 iunie –  A oficiat slujba parastasului la un an de zile de la trecerea la cele veșnice a Prof. Conf. Univ. Dr. Mircea-Remus Buta  la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, a evidențiat întreaga activitate a profesorului Mircea Buta, prin aceasta împlinind un destin după voia lui Dumnezeu și în slujba lui Dumnezeu.

Duminică, 4 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală, predica având ca temă ,,Imnografia sărbătorii Rusaliilor”, a participat la Tedeumul pentru a 87-sa aniversare rostind un cuvânt ocazional, mulțumind pentru felicitări la recepția de la reședință cu acest prilej. A săvârșit „Vecernia plecării genunchilor” și slujba Acatistului Sfintei Treimi rostind un cuvânt de învățătură în legătura rugăciunilor Vecerniei Rusaliilor.

Luni, 5 iunie – A oficiat Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în Catedrala arhiepiscopală cu ocazia hramului, cuvântul de învățătură fiind pus în legătură cu ,,Unitatea Bisericii” (Cf: Efes. 5, Matei 18). A conferit Distincția Eparhială Crucea ,,Sfântul Ierarh Sava Brancovici” membrilor Permanenței Consiliului Eparhial, precum și părinților profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad.

Marți, 6 iunie – A oficiat slujba înmormântării pentru Părintele Nicandru Cuțaru, fost preot în Parohia Arad-Gai și duhovnic și profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, rostind un cuvânt adecvat.

Duminică, 11 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie la parohia Țipari, cuvântul fiind pus sub titlul ,,Credința și viața sfinților, model pentru creștin” (Cf: Evrei 11 și 12; Matei 10 și 19), a hirotesit pe Părintele paroh întru iconom stavrofor. A săvârșit slujba de sfinţire a capelei mortuare.

Luni, 12 iunie – A participat la cursul festiv de absolvire, a celei de a 29-a promoții din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Arad, rostind un cuvânt de felicitare. A conferit ordinului eparhial „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni pentru primul rector al Universității „Aurel Vlaicu”, Excelența Sa, Profesorul Radu Homescu.

Miercuri, 14 iunie – A prezidat examenul de certificare a competențelor profesionale la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 18 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul „Izvorul Tămăduirii” de la Spitalul Municipal din Ineu, a vorbit despre Duminica Sfinților Români (Cf: 2 Cor. cap. 5; 6; 10 și 11 și Matei 5; 10 și 17). A hirotesit pe Părintele paroh întru iconom stavrofor.

Joi, 22 iunie – A participat la lansarea Colecției „Studia Doctoralia” a Facultății de Teologie Ortodoxă Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Sâmbătă, 24 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala veche, a așezat la sufletele credincioșilor candela vie a exemplului vieții Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit de Mântuitorul Iisus Hristos „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, a hirotesit pe Diaconul Liviu Bisorca întru Arhidiacon.

Duminică, 25 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Comlăuș, a vorbit despre ,,Încredere în pronia cerească” (Cf: Rom. 5; Matei 6). A binecuvântat lucrările de renovare exterioară și interioară săvârșite la biserica parohială. A hirotesit pe Părintele paroh întru iconom stavrofor.

Luni, 26 iunie – A  oficiat slujba de binecuvântare a Drapelului național, de ziua acestuia, ținând o alocuțiune la Catedrală arhiepiscopală. La sfârşitul ceremoniei religioase drapelul a fost condus la locul de arborare.

Marți, 27 iunie – A prezidat examenul de licență pentru absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din cadrul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad, a rostit un cuvânt de felicitare.

Joi, 29 iunie – A oficiat Sfânta Liturghie în biserica din cadrul Penitenciarului Arad în ziua sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Sfinții sunt ocrotitorii sistemului penitenciar românesc, iar ziua de 29 iunie, când sunt pomeniți, a fost instituită în 2004 drept Ziua personalului din sistemul administrației penitenciarelor, predica rostită având ca temei citirile biblice ale sărbătorii. A conferit domnului comisar de poliție penitenciară Elvis-Ionuț DOBRESCU, cea mai înaltă distincție eparhială – Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici, în semn de aleasă prețuire pentru contribuția deosebită și purtarea de grijă față de activitatea bisericească a preoților capelani ai unității, în calitate de director al Penitenciarului Arad.

IULIE 2023

Duminică 02 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad Gai dimpreună cu Preasfințitul Părinte Sofronie – Episcopul Oradiei și Preasfințitul Părinte Siluan – Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, cuvântul de învățătură pus sub titlul „Sărbătorile Maicii Domnului” cu referire la Veșmântul Maicii Domnului care îmbracă duhovnicește pe toți cei ce alcătuiesc Biserica și o cinstesc pe Fecioara Maria, a fost săvârșit și Parastasul de 6 luni, pentru Doamna Maria Drincec, mama Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei.

Luni, 3 iulie – A participat la ședința de lucru a Sinodului Permanent.

Marți-Miercuri 04/05 iulie – A participat la Ședința de lucru a Sfântului Sinod de la Palatul Patriarhal.

Duminică, 09 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul monahal din staţiunea Moneasa, predica fiind pusă sub titlul ,,Tăria cuvântului dumnezeiesc” (Cf: Rom. 10; Matei 8).

Joi, 13 iulie – A participat la Ședința Consiliului profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea”, din cadrul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

Duminică, 16 iulie – A binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohiei Ilteu, A săvârșind Sfânta Liturghie, cuvântul de învățătură intitulat, ,,Pomenirea Sfinților Părinți de la Sinoadele Ecumenice” (Cf: Tit 3 și Ioan 17). A hirotesit pe Părintele paroh întru iconom.

Joi, 20 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu cu ocazia hramului Mănăstiri, cuvântul fiind pus sub titlul ,,Profetismul în Vechiul Testament” (Cf: Iacob 5; Luca 4). A săvârșit slujba tunderii în monahism pentru fratele Irodion.

Vineri, 21 iulie – A conferit Ministrului Dezvoltării, Distincția Eparhială Crucea ,,Sf. Ierarh Sava Brancovici”, distincţie specială care are ca menire răsplătirea specială a persoanelor cu o contribuţie aparte în viaţa Bisericii.

Sâmbătă, 22 iulie – A săvârșit slujba parastasului la un an de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Flor Teodorescu, rostind un cuvânt adecvat.

Duminică, 23 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Secusigiu,predica fiind pusă sub titlul ,,Casa vindecării” (Cf: Romani 15; Matei 9) A sfințit icoana în mozaic cu hramul bisericii ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. A sfințit o capelă mortuară ridicată în această localitate.

Joi, 27 iulie- A întâmpinat pe tinerii participanți la tabăra națională de tineret „Tradiție și Noutate” ediția a V-a, la care participă tineri din toată Patriarhia Română, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Sâmbătă, 29 iulie – A participat la manifestările religioase şi militare organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Imnului Naţional al României, la Arad, săvârșind slujba rânduită pentru Ziua Imnului Naţional rostind un cuvânt festiv.

Duminică, 30 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie la biserica parohiei Arad-Grădiște I, cuvântul de învățătură pus sub titlul ,,Pâine și viață” (Cf: I Cor. 1; Matei 14), întrucât în aceste zile se desfășoară aici cea de-a XII-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni.

 AUGUST 2023

Sâmbătă, 06 august – A săvârșit Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, predica având titlul ,,Înălțimea muntelui și liniștirea mării învolburate” (Cf: II Petru 1; Matei. 17. A hirotonit întru diacon pe tânărul Gheorghe-Marius Danciu, a acordat cea mai înaltă distincție eparhială, Crucea ,,Sfântul Ierarh Sava Brancovici”,celor mai vechi părinți din obștea Mănăstirii Hodoș-Bodrog, Părintelui Arhim. Nestor Iovan, fost stareț al mănăstirii și Protos. Modest Lombrea, croitor bisericesc, ambii cu o viețuire de peste patru decenii în această mănăstire. A oficiat o slujbă de pomenire în cripta episcopală pentru vrednicul de amintire episcop al Aradului, Visarion Aştileanu.

Sâmbătă, 13 august – A săvârșit Sfânta Liturghie de hram la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, a vorbit despre pericopa evanghelică a zilei, care a avut în centrul său Vindecarea lunaticului, și despre îndatorirea pe care fiecare dintre noi o avem de a păstra dreapta credință, după modelul Sfântului astăzi prăznuit. A hirotonit un teolog pe seama Parohiei Căpâlnaș, și întru preot pe diaconul Gheorghe-Marius Danciu, fostul președinte ASCOR Arad, pe seama Parohiei Satu Mare.

Luni, 14 august – A săvârșit slujba Vecerniei, a Prohodului Adormirii Maicii Domnului și a Tainei Sfântului Maslu de obște la Mănăstirea Arad Gai, cuvântul de învățătură cu titlul ,,Corabia însuflețită” (Cf: Filip. 2; Luca 10-11 și din acatistele închinate Ei).

Marți, 15 august – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, predicând la tema ,,Podul ceresc”. A hirotonit pe diaconul Romeo Cirț întru preot pe seama Parohiei Căpâlnaș. A asistat la slujba Vecerniei din parohia Firiteaz, rostind un cuvânt de învățătură cu tema „Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”. A vizitat bisericile din Parohiile Cruceni și Fiscut, care desfășoară lucrări de renovare.

Sâmbătă, 19 august – A pus piatra de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Macea II. A vorbit despre importanța zidirii unei biserici în parohie, biserica fiind liantul ce unește peste generații întreg neamul creștinesc.

Duminică, 20 august – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Cărand, predica fiind pusă sub titlul „Iertarea greșalelor” (Cf: 1 Cor. 9; Matei 18). A binecuvântat lucrările săvârșite la biserica și casa parohială, a hirotesit pe Părintele paroh întru sachelar. A participat la Adunarea Oastei Domnului organizată la Parohia Arad-Grădiște I, a vorbit despre importanța lucrării Oastei Domnului, punctând şi contextul aniversar al acestui an în care se împlineşte un secol de la înfiinţarea acestei lucrări duhovniceşti.

Joi, 24 august – A săvârșit slujba de înmormântare pentru Părintele Profesor Ioan-Octavian Rudeanu în Hunedoara, a rostit un cuvânt adecvat.

Duminică, 27 august – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Galșa, rostind cuvântul de învățătură despre ,,Elanul tinereții” (Cf: 1 Cor. 9; Mt. 18). A săvârșit slujba de sfinţire a troiţei ridicate în sat.

Luni, 29 august – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala veche din Arad, a vorbit despre „Cel mai mare Sfânt al Bisericii”, spunând că această sărbătoare ne duce cu gândul dincolo de ospățul lui Irod, la ospățul de dincolo de lumea aceasta, la Împărăția lui Dumnezeu. A sfințit Crucea care urmează să fie înălțată pe turnul Catedralei.

Joi, 31 august – A participat la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox (ITO), care se desfășoară la Timișoara între 31 august și 3 septembrie 2023 sub patronajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel prezent la festivități și însoțit de Chiriarhii locului.

 SEPTEMBRIE 2023

Vineri, 1 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstiriea Arad-Gai, rostind un cuvânt de învățătură despre însemnătatea Indictionului și întocmirea calendarului bisericesc. A săvârșit Slujba de Tedeum la începutul anului bisericesc. A săvârșit slujba parastasului pentru toți ierarhii, slujitorii, monahiile și ctitorii sfintei mănăstiri, trecuți la Domnul.

Duminică, 3 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohiei Mândruloc, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, predica fiind pusă sub titlul ,,Folosul așteptării” (Cf: 1 Cor.  16; Mt. 21). A oferit distincția Eparhială-Crucea „Sfântul Sava Brancovici”, Dl. Dan Istrate și Dl. Ivan Popovici, care au oferit de-a lungul timpului, un însemnat sprijin pentru proiectele desfășurate în cadrul parohiei. A sfințit noul Centru Educațional – pentru tinerii Parohiei.

Marți, 5 septembrie- A prezidat susținerea tezei de doctorat cu titlul „Pedepsele canonice şi măsurile disciplinare în canoanele Bisericii Răsăritene (secolele IV-IX)”. Aceasta a fost întocmită de părintele Cristian Prună, sub coordonarea părintelui prof. univ. dr. Constantin Rus.

Miercuri, 6 septembrie – A prezidat concursul pentru ocuparea postului de conferențiar universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

Joi, 7 septembrie – A săvârșit slujba Vecerniei la Mănăstirea Arad Gai, rostind un cuvânt de învățătură despre ,,Sărbătorile Maicii Domnului”.

Vineri, 8 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad Gai, predica fiind pusă sub titlul ,,Maica Domnului – cea prin care se înnoiește făptura” (cf. Filip. 2; Lc. 10).

Duminică, 10 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Giula dimpreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, predica fiind pusă sub titlul „Importanța purtării sfintei cruci în viața creștinului”. A oficiat slujba parastasului pentru odihna sufletului robului lui Dumnezeu Teodor Papp, a urmat resfințirea monumentului funerar al lui Teodor Papp de la Cimitirul Românesc din Giula Mare.

Luni, 11 septembrie – A participat la deschiderea Anului Școlar 2023-2024 de la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Joi, 14 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, predica find pusă sub titlul ,,Laudă Sfintei Cruci”(Cf: Ioan 19, I Cor. 1). A participat la Consfătuirea națională a inspectorilor de Religie unde a fost prezent și Părintele George Jambore, Inspector Patriarhal.

Vineri, 15 septembrie – A făcut parte din soborul Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, săvârșind Sfânta Liturghie de hramul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolit al Banatului.

Sâmbătă, 16 septembrie – A participat la conferința susținută de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, cu titlul „Ierusalimul, istorie și tradiție sfântă”, rostind un cuvânt felicitare.

Duminică, 17 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie în parohia Socodor, cu ocazia aniversării a 260 de ani de la întemeierea bisericii cu hramul „Buna Vestire” din localitate, a vorbit despre ,,trăirea creștină” (Cf: Gal. 2; Marcu 8).

Joi, 22 septembrie – A prezidat consfătuirea profesorilor de religie din Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Joi, 21 septembrie – A săvârșit slujba Parastasului pentru Părintele Ilarion V. Felea (1903-1961), profesor de teologie și rector al Academiei Teologice din Arad, preot slujitor la vechea catedrală episcopală din Arad și mărturisitor în temnițele comuniste, rostind un cuvânt adecvat. A participat la ședința consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.

Duminică, 24 septembrie  – A sfințit crucile bisericii din Parohia Conop, săvârșind Sfânta Liturghie, predica fiind pusă sub titlul „Pescuirea minunată” (Cf: Ap. II Corinteni 9, Ev. Luca 5, 1-11).

Luni, 26 septembrie – A participat la deschiderea Noului An Universitar 2023-2024 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Joi, 28 septembrie – A participat la consfătuirea profesorilor de religie din județul Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

OCTOMBRIE 2023

Duminică, 1 octombrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Giula dimpreună cu Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria,  au săvârșit slujba Parastasului pentru Părintele Ioan Octavian Rudeanu, din Hunedoara, fost Profesor de Istoria Bizanțului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.

Duminică, 8 octombrie – A săvârșit slujba de târnosire a bisericii din Parohia Păuliș, a oficiat Sfânta Liturghie, predica fiind pusă sub titlul ,,Chipurile celor doi tineri”(Cf; Galateni 1, 11-19 și Luca 7, 11-16). A hirotesit pe Părintele paroh întru iconom-stavrofor.

Joi, 12 octombrie – A participat la revederea promoției 2003 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Arad, rostind un cuvânt ocazional.

Sâmbătă, 14 octombrie – A săvârșit Sfânta Liturghie de hram la Schitul de maici „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Bodrogul Vechi, predica fiind pusă sub titlul „Îmbogățire nepieritoare” (Cf: Ev. Marcu 8, 34-38; Ap. II Corinteni, 3, 17-18 și 4, 6-10).

Duminică, 15 octombrie – A binecuvântat lucrările de la așezământul filantropic cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” și de reabilitare de la biserica Parohiei Sântana I, a oficiat Sfânta Liturghie, predicând despre ,,Semănare și asemănare” (Cf: Ev. Luca 8, 5-15; Ioan 17, 1-13; Galateni 2, 16-20, Tit 3, 8-15). A hirotesit pe Părintele paroh întru iconom stavrofor, a distins pe preoții pensionari Nicolae Porcolean și Eftimie Dobrean cu Ordinul ,,Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici”. A asistat la slujba vecerniei la Parohia Turnu, Protopopiatul Arad, cu ocazia cinstirii ocrotitorului acestui sfânt locaș, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, rostind un cuvânt despre darurile Sfântului Ev. Luca. A participat la slujba Acatistului Maicii Domnului Pantanasa la Catedrala arhiepiscopală, rostind un cuvânt cu referire la cadrul istoric și iconografic în care au ostenit monahii pictori din Sfântul Munte Athos.

Marți, 17 octombrie – A prezidat conferința preoțească a preoților din Protopopiatul Arad, a evidențiat câteva aspecte privitoare la tematica anului omagial. A participat la conferința organizată în cadrul Școlii Doctorale Interdisciplinare a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Domeniul Teologie, prilejuită de prezența Pr. prof. dr. Daniele Cogoni, de la Facultatea Pontificală Laterană din Roma – Italia, rostind un cuvânt de felicitare.

Duminică, 22 octombrie – A săvârșit slujba de târnosire a bisericii din Parohia Vidra, a oficiat Sfânta Liturghie, predica fiind pusă sub titlul ,,Condițiile mântuirii” (Cf: Efes. 2; Luca 8). A hirotesit pe Părintele paroh întru iconom stavrofor.

Miercuri, 25 octombrie – A participat la Ședința de lucru a Sfântului Sinod de la Palatul Patriarhal.

Joi, 26 octombrie – A participat la Ședința de lucru a Sfântului Sinod de la Palatul Patriarhal.

Vineri, 27 octombrie – A făcut parte din soborul Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală din București, cu ocazia hramului ,,Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”. A participat la etapa finală a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul ediția a XV-a.

Duminică, 29 octombrie – A binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohiei Mănăștur, săvârșind Sfânta Liturghie, predica fiind pusă sub titlul ,,Puterea credinței” (Cf: Efeseni 2; Luca 8).

NOIEMBRIE  2023

Duminică, 5 noiembrie – A binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohiei Bujac, predica fiind pusă sub titlul ,,Bogăția adevărată” (Cf: Luca 16, 19-31 și Galateni 6, 11-18). A săvârșit slujba vecerniei la parohia Vladimirescu II, Protopopiatul Arad, a sfințit crucile pentru noua biserică.

Luni, 6 noiembrie – A prezidat examenul de capacitate preoțească, sesiunea de toamnă.

A oficiat slujba de depunere a jurământului militar de către elevii școlii naționale de pregătire a agenților de penitenciare Târgu Ocna – structura de învățământ Arad, rostind un cuvânt adecvat. A participat la lansarea cărții Cuvinte ascetice, vol. 1, a Sfântului Isaac Sirul, în traducerea părintelui Agapie Corbu și la conferința legată de această temă și intitulată „Sfântul Isaac Sirul și Cuvintele sale ascetice”, susținută de traducătorul acestei opere filocalice, rostind un cuvânt de felicitare.

Miercuri, 8 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Roșia, a rostit cuvântul de învățătură intitulat „Cinstirea cetelor cerești” (Cf: Evrei. 2; Luca. 10)

Joi, 9 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la hramul bisericii parohiei Grăniceri, a sfințit lucrările de restaurare a Sfintei Mese, cuvântul de învățătură pus sub titlul ,,Însemnătatea hramurilor bisericilor”.

Sâmbătă, 11 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie de hramul paraclisului Universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, rostind un cuvânt de învățătură legat de viața Sfântului prăznuit.

Duminică, 12 noiembrie – A binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohiei Roșia Nouă, a săvârșit Sfânta Liturghie rostind un cuvânt de învățătură cu titlul ,,Apropiat din depărtare” (Cf: Efes. 4, Luca 10). A hirotesit pe Părintele paroh întru iconom stavrofor, a primit distincția de „Cetățean de Onoare” al Comunei Petriș,

Luni, 13 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, predicând despre însemnătatea sau locul Sfântului Ioan Gură de Aur în calendarul nostru, ca și cel numit „trâmbița cea de aur”, apărător al ortodoxiei și cunoscător al tainelor celor dumnezeiești.

Miercuri, 15 noiembrie – A oficiat Ceremonia de depunere a Jurământului de credință al elevilor SNPAP Târgu Ocna Structura de învățământ Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 19 noiembrie –A binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohiei Semlac, a sfințit, împreună cu un sobor de preoți, printre care și Părintele Constantin Necula de la Sibiu, Secția Clinică Pediatrie I, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Arad, rostind un cuvânt ocazional.

Marți, 21  noiembrie –  A făcut parte din soborul Sfintei Liturghii de hramul Catedralei Episcopale din Caransebeș, la pomenirea mitropolitului Nicolae Corneanu la 100 de ani de la naștere, a participat la evenimentele comemorative închinate acestuia, rostind un cuvânt omagial.

Joi, 23 noiembrie – A participat la Ședința Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului.

Duminică, 26 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal ,,Sfântul Apostol Andrei” din incinta Clinicii ,,Laser System” Vladimirescu, predicând despre ,,Păzirea poruncilor” (Cf: Col. 3; Lc. 18), a acordat Părintelui Bogdan-Ioan Tod distincția eparhială ,,Crucea Sântul Sava Brancovici” atât pentru slujirea ca și preot de până acum cât și pentru slujirea în administrația eparhială.

Miercuri, 29 noiembrie – A sfințit noul sediu al Secției de Oncologie ce aparține de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, realizat de Consiliul Județean Arad în prezența domnului Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne și vicepremier al României, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Joi, 30 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala arhiepiscopală, a subliniat personalitatea Ucenicului și Apostolului Andrei mai ales pentru români, care îl au ca sfânt ocrotitor, a conferit Ordinul Eparhial ,,Sfântul Ierarh Sava Brancovici”, Domnului Locotenent-Colonel Cristian Țecu, Comandantul Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu” și Preotului militar Adrian David de la Garnizoana Arad.

DECEMBRIE  2023

Joi, 1 decembrie – A participat la festivitățile organizate de către instituțiile oficiale cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României. A oficiat în fiecare locație câte o slujbă religioasă. A săvârșit slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc, care prin jertfa lor au înfăptuit unitatea națională a românilor în anul 1918. La finalul acesteia, a rostit un cuvânt în care a evocat marile personalități arădene care au avut o contribuție extraordinară în realizarea marelui ideal național al unirii tuturor provinciilor românești.

Vineri, 2 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, la aniversarea a 39 de ani de arhipăstorire la Arad, răspunsurile liturgice au fost date de corul Psalmodia Transylvanica din Cluj-Napoca, a acordat distincția eparhială pentru clerici „Sfântul Sava Brancovici” Părintelui prof. univ. dr. Vasile Stanciu, și consilierului eparhial pe probleme de misiune și protocol din Arhiepiscopia Clujului, arhidiaconului Claudiu Grama, rostind un cuvânt de mulțumire. A participat la concertul de colinde intitulat ,,Colindă-ne, Doamne!”, susținut de Corul de cameră Psalmodia Transylvanica din Cluj-Napoca și grupul vocal Procord, a mulțumit corurilor pentru emoția creată, interpretând cu măiestrie artistică deosebită colindele și imnele bisericești, momentul acesta având darul de a pregăti sufletele celor prezenți pentru sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminică, 3 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Apateu din Ungaria la invitația Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a vorbit despre Lumina lui Dumnezeu.

Miercuri, 6 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală. A așezat la sufletele tuturor pilda faptelor bune și a jertfelniciei vieții Sfântului Nicolae, (Cf: Luca 6, 17-23 și Evrei 13, 17-21). A participat la slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae.

Joi, 7 decembrie – A participat la lansarea a trei volume din Colecția „Teologi arădeni”, rostind un cuvânt de felicitare.

Vineri, 8 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Penitenciarului Arad, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru toți ofițerii și subofițerii de poliție penitenciară care au lucrat în Penitenciarul Arad, mutați la cele veșnice.

Duminică, 10 decembrie – A participat la Sfânta Liturghie la Parohia Apateu, Protopopiatul Ineu, predica fiind pusă sub titlul ,,Panoplia creștină” (Cf: Efes. 6; Lc. 13).

Joi, 14 decembrie – A oficiat o slujbă de pomenire pentru Părintele Veniamin Stan, slujitor al Mănăstirii Hodoș-Bodrog, rostind un cuvânt adecvat.

Vineri, 15 decembrie –  – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală, a hirotonit întru diacon pe teologul Andrei Melniczky, urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Groșii Noi. A asistat la concertul tradițional de Crăciun susținut de Corala catedralei arhiepiscopale, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Sâmbătă, 16 decembrie – A asistat la concertul tradițional de Crăciun intitulat ,,Colindul străbun” organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

Duminică, 17 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, predica fiind pusă sub titlul „Răspuns la chemarea lui Dumnezeu” (Cf: Col. 3, Lc. 14) A hirotonit întru preot pe diaconul Andrei Melniczky pe seama parohiei Groșii Noi.

Marți, 19 decembrie – A asistat la concertul de colinde organizat de Corala preoților din Arhiepiscopia Aradului, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Miercuri, 20 decembrie – A asistat la concertul de colinde organizat de Asociația ,,Sf. Ioan Damaschin” din Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Joi, Vineri, Sâmbătă, 21, 22 și 23 decembrie – A participat la manifestarea participanților la Revoluția din Decembrie 89, cu rugăciune și slujbe de pomenire precum și cuvântări la locațiile: Orologeria, Strungul, Biserica Martirilor de la UTA, Troița Eroilor din Cimitirul Eternitatea și la Crucea Eroilor Revoluției din fața Palatului administrativ, monumentul Eroilor revoluției, Monumentul polițiștilor din Cetatea Aradului și Monumentul eroilor militari căzuți în Revoluție. A asistat la concertul tradițional de colinde susținut de Corala Preoților din Arhiepiscopia Aradului, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 24 decembrie – A primit la Reședința Arhiepiscopală cete de colindători, din toate părțile Aradului, tineri şi bătrâni, veniți împreună cu preoţii lor, vestind Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, rostind un cuvânt de felicitare și binecuvântare fiecărui grup coral.

Luni, 25 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, predicând despre ,,Întâia înscriere a lumii”. A slujit slujba Vecerniei la Parohia Arad-Micălaca Veche II, a asistat la un concert de colinde, susținut de Corul Parohiei, condus de către Profesorul Ovidiu Căpitan, rostind un cuvânt de învățătură legat de Crăciun.

Marți, 26 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala veche din Arad, predica fiind pusă sub titlul ,,Nazaretul în istoria mântuirii”.

Miercuri, 27 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu, predica fiind pusă sub titlul ,,Încununarea biruinței”– Sf. Arhid. Ștefan.

Joi, 28 decembrie – A prezidat Etapa finală a Concursului „Colindăm, Doamne, colind”, ediția a III-a, organizat de Arhiepiscopia Aradului, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 31 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad Gai, predica fiind pusă sub titlul „ Întoarcerea la vatra strămoșească” (Cf: Gal. 1 Matei. 2),

A săvârșit slujba trecerii dintre ani la Catedrala arhiepiscopală, un cuvânt privind momentul semnificativ, obștesc și creștinesc intitulat „Cumpăna timpului” – Anul Nou.

Întocmit, 

Arhid. Emanuel-Ioan Proniuc

secretar eparhial