Binecuvântare de lucrări și Sfânta Liturghie Arhierească, cu doi Ierarhi, în Parohia Lalașinț, din Arhiepiscopia Aradului

Duminica a 22-a după Rusalii (1 noiembrie 2026), a fost prilej aniversar și de mare bucurie duhovnicească pentru Parohia Lalașinț, din Arhiepiscopia Aradului, Protopopiatul Lipova, unde au fost binecuvântate lucrările de restaurare la biserica satului.

Deși în aceste locuri este menționată și o biserică mai veche, din bârne de lemn, despre existența căreia consemna, în anul 1755, Protosinghelul Arsenie Radivoievici, în 1925 se ridica actuala biserică din zid, având hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, la fel ca și predecesoarei ei.

Între 1979-1989 aici a slujit Părintele Pavel Vesa, istoric cunoscut în Arhiepiscopia Aradului, care a fost și duhovnic la bisericuța de lemn, de la Spitalul Clinic de Urgență Arad. Din 1990, Parohia Lalașinț se află sub purtarea de grijă a Părintelui Constantin Petru, originar din satul Chelmac, tot de pe Valea Mureșului, care în ultima vreme a efectuat ample lucrări de restaurare la locașul de cult: la structura imobilului, la finisaje și zugrăveli exterioare, ce fuseseră afectate de trecerea timpului, la optimizarea spațiului interior al bisericii, pentru desfășurarea slujbelor, lucrări de amenajare liturgică și de reabilitare a zonei din fața bisericii, pentru primirea credincioșilor și a delegațiilor oficiale, venite în această duminică pentru binecuvântarea lucrărilor. Aceasta a fost făcută de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și cu un numeros sobor de clerici și diaconi, din care au făcut parte Părintele Paroh Constantin Petru, Părintele Nelu Mercea, Protopopul de Lipova, clerici provenind din Parohia Chelmac și slujitori, de mai mulți ani, în alte biserici, precum Părintele Matei Vasile Florin, de la Parohia Bata, ș.a.

Au fost prezente, de asemenea oficialități, la nivel local, județean și central, precum Domnul Faur Gabriel, Primarul Comunei Bârzava, de care aparține și localitatea Lalașinț, Domnul Marius Sulincean, noul Prefect al Județului Arad, Domnul Deputat Mihai Fifor și alți parlamentari și oficialități, între care și un Medic Primar, de la Spitalul Clinic de Urgențe din Arad, Cosma Florinel, care este originar din Barzava și cântă și la strană, credincioși ai Parohiei și din localități învecinate, între care și din Chelmac, de unde se trage și Părintele Paroh, ș.a.

După întâmpinarea Ierarhilor și cuvintele de bun venit și de binecuvântare, a urmat înveșmântarea lor și înconjurarea locașului de cult, cu binecuvântarea lucrărilor de restaurare efectuate, în exterior și interior, astfel încât biserica să își reprimească veșmântul de sfințenie și frumusețea de la început.

A urmat, potrivit tradiției, Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în sfânta biserică, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial, la sfințire și de membri ai grupului coral Armonia, din Constanța, în continuare.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul românilor din Ungaria a vorbit despre importanța hărniciei și a lucrării credincioșilor în biserică, care trebuie să fie și milostivi, pentru că altfel, după o viață trăită în lux și opulență aici, pe pământ, urmează dreapta răsplată a lui Dumnezeu, pentru egoismul unui astfel de om, care nu va moșteni Împărăția Cerurilor, ci doar chinurile cuvenite celor răi. Dar credincioșii harnici, care se îngrijesc de ridicarea, menținerea și păstrarea locașului de cult, de nevoile aproapelui, precum și de zidirea duhovnicească a sufletelor lor, întru multă răbdare, asemenea săracului Lazăr, vor avea aici o mare mulțumire sufletească, iar mai apoi nădejde pentru moștenirea vieții celei veșnice, în Împărăția Cerurilor.

Între sponsorii importanți ai lucrărilor se numără Doamna Gherman Ecaterina, antreprenor din Sântana, care a sprijinit la înlocuirea geamurilor, a ușilor și iconostasului, introducerea încălzirii centrale și restaurarea picturii.

Domnul Ștefănescu Nicușor, la restaurarea picturii și achiziționarea mochetei, Primăria din Bârzava la realizarea unei alei în jurul bisericii și a filigoriei de lemn, din curte.

Și au fost și muncitori, care au lucrat voluntar.

În semn de apreciere pentru munca depusă, Preotul Paroh a primit din partea Chiriarhului rangul de Iconom Stavrofor, iar la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului i-a felicitat pe Părintele Paroh, pe credincioși și pe toți cei care l-au sprijinit în efectuarea acestor lucrări de la biserica din Lalașinț. La rândul său, Preotul Paroh a oferit câte o icoană cu Maica Domnului și Pruncul, celor doi Ierarhi, precum și Diplome de Recunoștință, celor care s-au remarcat în această lucrare.

Toți cei participanți la slujbă au fost invitați, la final, la o agapă comună, pregătită și oferită din partea Parohiei, la Căminul Cultural din localitate.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria