Slujire Arhierească la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxe „Ilarion V. Felea” din Arad

La Praznicul Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos din acest an, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Aradului a slujit la Praraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, aflându-se în mijlocul studenților teologi și a credincioșilor care frecventează acest sfânt locaș.

Astfel, sâmbătă seara a fost săvârșită Vecernia cu Litie, iar în ziua Praznicului Întâmpinării Domnului, Utrenia și Dumnezeiasca Liturghie de către părinții profesori slujitori la Praclisul Facultății: părintele lect. univ. dr. Ștefan Negreanu și părintele conf. univ. dr. Lucian Farcașiu, avându-l în milocul lor pe Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Emilian Crișanul, însoțit de părintele Arhid. Gheorghe Lehaci, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Aradului și de părintele Arhid. Cristian Petruț.

La momentul potrivit al Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a rostit un bogat cuvânt de învățătură, referindu-se la citirile biblice ale zilei, cea referitoare la Praznicul Întâmpinării Domnului (Luca 2, 22-40) și a Duminicii a 17-a după Rusalii, a femeii cananeence (Matei 15, 21-28). Din cele două periscope evanghelice citite, Preasfinția Sa s-a referit la credința stăruitioare și la răbdarea pe care trebuie să le învățăm din pildele Sfântului și dreptului Simeon și ale proorociței Ana, dar și din pilda femeii cananeence, care au crezut din tot sufletul și au răbdat până la sfârșit în așteptarea împlinirii făgăduinței lui Dumnezeu cu neamul omenesc, primind astfel izbăvirea și „văzând cu ochii lor mântuirea”, adică pe Hristos Domnul. Icoana Întâmpinării Domnului, a arătat Preasfinția Sa, o zugrăvim noi de fiecare dată când venim la Sfânta Biserică pentru a ne întâlni cu Hristos-Domnul, pentru a-L întâmpina pe Acesta, aducându-i în Sfântul Locaș și pe copii, care trebuie să primească de mici o educație religioasă, fiind deprinși cu păzirea poruncilor lui Dumnezeu, ceea ce necesită și din partea părinților un efort al credinței stăruitoare, dar și multă răbdare pentru a așeza ceea ce este bun și folositor în sufletele lor.

La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, părintele Ștefan Negreanu i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Emilan pentru faptul că a poposit în mijlocul studenților teologi și a credincioșilor care frecventează Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, rugându-l pe Dumnezeu să-i dăruiască lucrare spornică în ogorul Bisercii Mântuitorului noastru Iisus Hristos, cu alese împliniri și multe bucurii duhovnicești.

La rândul său, Presfințitul Părinte Episcop Emilian i-a felicitat pe părinții slujitori ai Paraclisului Facultății, pentru bogata lucrare duhovnicească pe care o desfășoară, dar și pe credincioșii care frecveantează sfintele slujbe în acest sfânt locaș, cu multă dragoste de Dumnezeu, cu credință și cu evlavie. De asemenea, Preasfinția Sa s-a referit la faptul că în săptămâna care urmează, marți, în anul centenarului Patriarhiei Române, în catedrrala Patriarhală din București, în prezența membrilor Sfântului Sinod al Bisericii noastre și a Adunării Naționale Bisericești, format din reprezentanții  clerului și credincioșilor mireni ai fiecărei Eparhii, va avea loc proclamarea solemnă a canonizării sfinților mărturisitori și martiri ai veacului XX, din timpul perioadei comuniste, printre care se numără și Părintele Profesor Martir Ilarion V. Felea, ultimul Rector al Academiei Teologice din Arad, urmand ca în 5 octombire, în Catedrala Nouă din Arad să fie făcută și proclamarea locală a canonizării acestui sfânt local al nostru. Slujbele dedicate acestui Sfânt, Vecernia, Utrenia și Acatistul au fost alcătuite cu multă grijă de către părinții profesori ai Facultății de Teologie din Arad: Părintele Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății, Părintele Conf. Dr. Lucian Farcașiu și Protos. Lect. Dr. Nicolae Tang.

Faptul că ierarhii arădeni cercetează regulat Paraclisul universitar din incinta Facultății de Teologie Ortodoxe din Arad arată grija pe care aceștia o poartă procesului de formare intelectuală și duhovnicească al viitorilor slujitori ai Sfântului Altar. De altfel, Preasfițitul Părinte Episcop Emilian este și cadru universitar al Facultății, susținând cursuri la toate cele 3 cicluri de formare teologică: licență, masterat și în cadrul Școlii Doctorale.

Îi mulțumim Preabunului Dumnezeu că ne-a dăruit o prăznuire atât de frumoasă, încărcată de bucurie sfântă și de emoție binecuvântată!

Pr. Conf. Dr. Lucian Farcașiu