În tradiția ortodoxă, anul bisericesc începe la 1 septembrie și se încheie pe 31 august. Această rânduială are origini în lumea bizantină, unde luna septembrie marca începutul unui nou ciclu agricol și fiscal. Era vremea roadelor, a bilanțului și a unui nou început.
Din punct de vedere liturgic, Biserica subliniază prin această dată că întreaga existență a creștinului se desfășoară în timp sfințit, fiecare an fiind o nouă ocazie de a trăi și a actualiza tainele mântuirii.
În legătură cu calendarul și cu modul în care calculăm anii, un nume important este călugărul sciit Dionisie Exiguul (cca. 470–545), originar din Dobrogea. El este cel care a propus pentru prima dată calcularea timpului „de la Nașterea Domnului” (Anno Domini – AD), sistem care s-a impus ulterior în întreaga lume creștină și a devenit reper universal până astăzi. În plan cultural, începutul anului bisericesc coincide cu reluarea activităților școlare și academice. În septembrie începe școala, iar spre sfârșitul lunii se deschid universitățile. Astfel, noul an bisericesc marchează nu doar un timp liturgic reînnoit, ci și un ciclu al cunoașterii, al educației și al formării intelectuale și spirituale.
Sfântul Simeon Stâlpnicul, care este prăznuit astăzi, coincide și cu sărbătoarea Indictionului și este unul dintre hramurile istorice ale Mănăstirii Arad-Gai. Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie la așezământul monahal cu o istorie extrem de importantă pentru străvechea Eparhie a Aradului.
Sub protia Ierarhului au mai slujit 17 preoți din Eparhia noastră și nu numai (Episcopia Caransebeșului și Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria). Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de absolvenți ai Școlii Teologice Arădene, conduși de Domnul Profesor Paul Krizner.
La momentul cuvenit, Chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură cu titlul: ” Anul nou bisericesc” (I Timotei 2, Coloseni 4; Luca 4, Matei 11) numit tradițional „Indiction” este ziua de 1 septembrie, dată de pomenire a Sfântului Simeon Stâlpnicul, Ocrotitorul Mănăstirii Arad-Gai, fostă reședință eparhială multă vreme, strângând laolaltă cler și credincioși întru mărturisirea unității în credință și faptă creștinească în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. E asemenea Anului Nou universal de la 1 ianuarie, moment de bilanț al realizărilor vieții, dar de data aceasta cu precădere spirituală în perspectiva veșniciei, analizând valoarea omului prin alcătuirea sa, nu numai pământească, ci și cerească. Sfântul pomenit prin supranumele său aduce în minte și simbolul stâlpului în care și-a săvârșit aproape jumătate de veac din viață, însemnând arătătorul cerului spre care tinde credinciosul desprins din cele trecătoare spre a continua într-o înălțare prin rugăciune și contemplare a celor netrecătoare. Ajutorul în sporirea duhovnicească se leagă în chip firesc și de hramurile celorlalte altare ale sfântului locaș consacrate Maicii Domnului.
Totodată, la finalul slujbei Părintele Protosinghel Clement Iordache, Duhovnicul Mănăstirii, a săvârșit o slujbă de Parastas pentru ierarhii arădeni, ctitorii, binefăcătorii, monahiile, închinătorii trecuți la Domnul, iar mai apoi soborul slujitorilor au înconjurat, conform tradiției altarul sfintei mănăstiri. De asemenea, a adresat un cuvânt de mulțumire Chiriarhului pentru slujirea de astăzi, invitând pe clerici și credincioși la o agapă comună.

Pr. Claudiu Condurache

Scurt istoric al Mănăstirii Arad-Gai

Începuturi (sec. XVII): Mănăstirea „Sf. Simeon Stâlpnicul” din Gai își are originile în jurul anului 1616, fiind întemeiată de călugări ortodocși sârbi, refugiați din sudul Dunării după luptele cu otomanii. Ei au ridicat aici o bisericuță de lemn, care a devenit centru de rugăciune și apărare a identității ortodoxe.
Epoca habsburgică (sec. XVIII): Între anii 1760–1762, vechea biserică a fost înlocuită cu o biserică de zid, în stil baroc provincial cu elemente bizantine. Mănăstirea a cunoscut atunci o perioadă de înflorire, fiind sprijinită de comunitatea ortodoxă românească și sârbă din zonă.
Secolul al XIX-lea: Mănăstirea Gai devine un reper spiritual și cultural al Aradului, găzduind numeroase activități religioase și fiind loc de întâlnire pentru credincioșii ortodocși din vestul țării.
Perioada comunistă: După 1948, regimul comunist a desființat oficial mănăstirea, transformând-o în parohie de mir. Viața monahală a fost întreruptă, iar patrimoniul spiritual al locului a fost mult diminuat.
Renașterea după 1990:
După căderea comunismului, mănăstirea și-a recăpătat statutul de așezământ monahal. Au fost restaurate biserica și clădirile anexe, iar obștea monahală s-a reînființat.
Astăzi, Mănăstirea Arad-Gai este un reper de credință și cultură pentru întreaga regiune, atrăgând pelerini, turiști și credincioși prin liniștea, frumusețea și istoria sa de peste patru secole.