În a treia zi a Postului Mare, la Mănăstirea Arad-Gai, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită cea de-a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile la strană au fost date de obștea mănăstirii, în frunte cu maica stareță, monahia Ecaterina Joldeș.
Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, este un îndemn stăruitor la pocăință și la cercetare de sine, punând înaintea sufletului exemple din Sfânta Scriptură și chemând la întoarcere sinceră către Dumnezeu.
La momentul rânduit, Preasfințitul Emilian Crișanul a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind importanța pocăinței autentice, a rugăciunii și a nevoinței duhovnicești în această perioadă binecuvântată. Ierarhul a îndemnat pe cei prezenți să valorifice timpul postului ca pe un prilej de înnoire sufletească și de apropiere mai intensă de Dumnezeu.
După încheierea slujbei, Preasfinția Sa a vizitat biserica veche a mănăstirii Gai, cu hramul Sfântul Simeon Stâlpnicul, care se află în proces de restaurare. Lucrările sunt realizate de pictorii Sabin și Cătălina Chintoan, care contribuie prin osteneala lor la reînnoirea și înfrumusețarea acestui sfânt lăcaș.
Arhid. Dorin-Ioan Neag





