În data de 28 februarie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte, Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, și a Preasfințitului Părinte, Dr. Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, parohia Groșeni prin pr. ic. stvr. Sas Radu, din cadrul Sfintei Arhiepiscopii a Aradului, și parohia ortodoxă Nojorid 1, prin pr. ic. stvr. Cloboc Gabriel Marius, din cadrul Sfintei Episcopii a Oradiei,
au desfășurat activități de catehizare în incinta bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Nojorid, cu copiii din cele două parohii beneficiare ale parteneriatului catehetic în contextul – Anului omagial al pastorației familiei creștine-.
Apreciem, că a fost o binecuvântare de la Dumnezeu, dar și un semn de prețuire pentru tineri, a Preasfințitului Părinte Sofronie, de a delega ca reprezentant al Preasfinției Sale, pe părintele protopop, Pr. Ic. Stvr. Laurențiu Florin Brîndaș, care deține și demnitatea misionară de a fi Consilier pentru cateheze și activități cu tineretul din cadrul Episcopiei Oradiei, și care a trasnmis tinerilor cuvinte de apreciere din partea chiriarhului, arătând că activitatea lor este un exemplu de bună practică pentru conviețuire în lumea actuală, dând dovadă de iubire și comuniune, prin faptul că tineri din Nojorid și tineri din Groșeni s-au adunat împreună, jertfind din timpul lor, pentru a fi pe placul lui Dumnezeu și aproape de Dumnezeu, dar mai ales pentru că arată că sunt preocupați de viitorul lor, ei fiind cei care vor trebui să transmită următoarelor generații, instituția familiei, așa cum au moștenit-o de la antecesorii lor.
Subiectul central al catehezei a fost „Familia, binecuvântare a lui Dumnezeu și școala iubirii smerite și darnice”, susținută de către cei doi preoți în diferite contexte, respectiv părintele paroh gazdă, din Nojorid 1, și părintele paroh din Groșeni. Părintele Gabriel Marius, le-a vorbit foarte frumos copiilor (prin folosirea unor metode interactive) de binecuvântarea pe care o dă Dumnezeu în cadrul familiei, dar acea familie smerită și iubitoare care are pe Dumnezeu în inimă și în minte și care Se face prezent în faptele membrilor familiei, pe de o parte prin respectarea dintre soți a legământului din fața Sfântului Altar, a nașterii și creșterii de copii în acord cu principiile vieții creștinești, iar pe de altă parte de recunoștința și dragostea pe care trebuie să o aibă copiii față de părinți în acord cu porunca a cincea din Decalog. La aceste activități a participat și doamna profesor pentru disciplina religie, Gabor Dorina, din Nojorid, care l-a rândul său, a transmis copiilor un gând cu privire la copilăria plăcută lui Dumnezeu și oamenilor credincioși, făcând referire atât la propria copilărie cât și la copilăria și îndemnurile pe care le oferea odinioară părintele arhimandrit, Teofil Pârăian. Specificăm, că activitatea din această zi s-a făcut sub coordonarea didactico-pedagogică a profeorului de religie, care menține o legătură reală și prezentă permanent cu parohia Nojorid 1, doamna Gabor Dorina, precum și de către doamna profesor Romanu Livia, pentru disciplina Limba engleză, de la Școala Gimnazială „D.R. Popescu Nojorid”.
Activitățile s-au extins și prin lucru în echipă, fiind de tip recreativ, dar cu scopul final de fixare a unor cunoștințe temeinice despre familia creștină, în contextul actual, precum și prin reiterarea unor valori ale familiei tradiționale, pe care trebuie ca omul creștin să le păstreze pentru a dăinui ca și creștin, dar și ca popor.
În cea de-a doua parte a activității tinerilor din grupul catehetic „Sfântul Ioan Rusu” al parohiei Groșeni, în cadrul parohiei Nojorid 1, s-a realizat prin dezbateri pe tema familiei, prin care s-au împărtășit experiențe de viață creștină autentică în cadrul familiei extinse a doamnei Lavinia Chifor din Nojorid, o familie apropiată Bisericii Ortodoxe, amintind în mod special faptul că doamna Lavinia, este și absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea, și în mod sigur tinerii, prin faptul acesta au putut să vadă un mod autentic creștin de creștere a copiilor în cadrul acestei familii.
Din partea tinerilor din Groșeni s-au dăruit doamnei prof. Gabor Dorina, precum și familiei extinse a doamnei Lavinia Chifor, diplome de recunoștință pentru experințele de viață de familie transmise și sperăm că și însușite de către tinerii care au participat la activități.
În data de, 1 martie 2026, care marchează începutul primăverii, tinerii din Groșeni, au continuat activitățile extinse de după Sfânta Liturghie, când au avut mijlocul lor în cadrul bisericii parohiale din Groșeni, o familie extinsă, de data aceasta din cadrul parohiei, formată din bunici, copii și nepoți, toți căsătoriți, amintind că cei dintâi având o viață de familie de peste 62 de ani împreună, care arată nu numai că a avut la bază iubirea dintre soț și soție, dar cel mai important este că legătura lor de viață l-a avut în centru pe Dumnezeu, și pe Maica Domnului, ca model de trăire autentică, și desigur, cu ajutorul cărora au reușit să transmită iubirea din „sânul” familiei și generațiilor următoare, arătând astfel ca exemplu pozitiv tinerilor că și ei au datoria ca la un moment dat să își întemeieze propria familie și apoi la rândul lor să o transmită ca valoare perenă generațiilor viitoare.
Prof. Raul-Teodor Zau, disciplina Religie, Șc. Gimnazială Groșeni











