În parohia Cintei începutul noului An școlar a debutat din Duminica a 14 a după Rusalii unde in cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru luminarea minții elevilor iar la final a avut loc în biserică slujba de Tedeum pentru acest eveniment.
La Sfânta Liturghie mai mulți copii s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Evenimentele au continuat luni 7 septembrie odată cu deschiderea noului an școlar prin slujba de Tedeum la școala din localitate iar la final au fost binecuvântate cu apa sfințită sălile de curs.
La Praznicul Nașterii Maicii Domnului un număr foarte mare de elevi însoțiți de Domnul profesor de religie Vand Cătălin si cadre didactice ale Școlii au participat la Sfânta Liturghie. Majoritatea elevilor s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Pe tot parcursul acestui eveniment Părintele paroh dr. Nicu Breda a arătat importanta spirituală și culturală a Școlii în viața poporului roman încurajând pe elevii sa propășească moral si intelectual în formarea lor viitoare .De asemenea Părintele a subliniat importanța Biserici ,familiei și Școlii în viața societății.
Breda Mircea


