Luni, 14 octombrie 2024, a avut loc a doua zi a Campionatului de Fotbal „Cupa Arhiepiscopiei Aradului” – ediția a II-a, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Citiți în continuare
Slujire chiriarhală de hram și hirotonie de diacon, la Schitul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”
Sfânta Parascheva are un loc aparte în sufletul și în viața creștinilor ortodocși din România. Este considerată mijlocitoare și ocrotitoare a Moldovei, pentru că se află în această provincie românească, încă de pe vremea Domnitorului Vasile Lupu (1641). Citiți în continuare
Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Parohiei arădene Mănăștur
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Bisericii Ortodoxe Române din Mănăștur, a fost cinstită și anul acesta cu evlavie și bucurie multă de către enoriașii parohiei. Citiți în continuare
Misiune muzicală a tinerilor seminariști în Parohia Arad-Gai
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost cinstită în mod deosebit în parohia Arad-Gai. În ziua prăznuirii ei, un grup format din 9 elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Arad a dat răspunsurile la Slujba Utreniei și la slujba Sfintei Liturghii. Citiți în continuare
Sfânta Parascheva, cinstită în rugăciune de mii de suflete
În fiecare an, la jumătatea lui octombrie, Iașiul devine capitala Ortodoxiei românești, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mult folositoare. Citiți în continuare
Hramul bisericii Parohiei Moneasa
Astăzi am sărbătorit hramul sfintei cuvioase Parascheva in parohia noastră. Sărbătorirea hramului Sfintei Parascheva la biserica din Moneasa reprezintă mai mult decât un simplu eveniment religios. Citiți în continuare
Sfânta Cuvioasă Parascheva – hramul bisericii din Parohia Căprioara
Hramul Bisericii Ortodoxe din Căprioara reprezintă pentru credincioșii parohiei un moment de aleasă bucurie duhovnicească, atunci când, deși mulți dintre ei, plecați în multe părți ale lumii spre a câștiga ”pâinea cea de toate zilele”, se reântorc pentru a fi împreună la sărbătoarea satului, la sărbătoarea Bisericii, într-un cadru de rugăciune și înălțare duhovnicească. Citiți în continuare
Peste 41.000 de români își serbează onomastica, de sărbătoarea Sfintei Parascheva
Peste 41.000 de români își serbează onomastica, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, potrivit datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor. Citiți în continuare
Procesiune cu Veșmântul Cuvioasei Parascheva, la Biserica de la Spitalul Județean Arad
În tinda apusului de soare al Duminicii a 21-a după Rusalii și ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, credincioșii arădeni au trăit clipe de binecuvântată bucurie la Biserica de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde au participat la Slujba Vecerniei cu litie urmată de Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva și procesiunea cu racla în care se află Veșmântul care a acoperit pentru o vreme cinstitele ei moaște. Citiți în continuare