Desfășurarea sesiunii solemne de comunicări științifice organizată de Academia Română și Patriarhia Română, cu prilejul sărbătoririi a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, Citiți în continuare
Chiriarhul arădean și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual prin rugăciune
Sfântul Apostol Timotei este considerat unul dintre cele mai frumoase modele de ascultare și de respectare a rânduielilor bisericești statornicite în Biserica dreptmăritoare, încă din veacurile primare. Ucenic sau învățăcel al Sfântului Apostol Pavel, Timotei a fost rânduit episcop al Efesului, chiar din mâinile mentorului său. Citiți în continuare
Sfântul Apostol Timotei este ocrotitorul spiritual a patru ierarhi români
Arhiepiscopul Aradului, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Arhiereul vicar al Maramureşului şi Sătmarului îşi sărbătoresc luni ocrotitorul spiritual, Sfântul Apostol Timotei, ucenicul pe care Sf. Ap. Pavel îl numea „fiu”. Citiți în continuare
165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Slujbe de mulțumire în toate bisericile
Cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal istoric încununat la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, Patriarhia Română anunță următorul program în cadrul căruia se va puncta aniversar acest important eveniment național: Citiți în continuare
Paraclisul Facultății de Teologie și-a serbat hramul ”Sf. Maxim Mărturisitorul” în prezența Ierarhilor arădeni
În duh de sărbătoare a fost înveșmântat astăzi, în Duminica a 32-a după Rusalii, Paraclisul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea”, care și-a sărbătorit unul dintre hramuri prin prăznuirea Sfântului Maxim Mărturisitorul. Citiți în continuare
Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului
Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, în sala festivă a Centrului Eparhial s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale, organul deliberativ suprem pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Citiți în continuare
Lucrările Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului
În ziua de vineri, 19 ianuarie 2024, la Centrul Eparhial din Arad, s-au desfășurat lucrările Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei. Citiți în continuare
Pr. prof. univ. dr. Vasile Vlad: Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov. Ispită, jurământ, credință și fapte
📖 Există în Sfânta Scriptură o carte, care deși nu cuprinde decât 5 capitole, tratează probleme de o importanță crucială, cum ar fi: rolul faptelor în procesul de mântuire și sfințire, jurământul, sursa ispitelor și multe altele. Citiți în continuare
Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Aradului
La Centrul Eparhial a avut loc joi, 18 ianuarie 2024, întrunirea Sinaxei monahale a Arhiepiscopiei Aradului. Sinaxa s-a bucurat de prezenţa și binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului şi a Preasfinţitului Părinte Episcop Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Citiți în continuare