Arhiepiscopia Aradului anunță obținerea Certificatului de Urbanism pentru elaborarea PUZ – Centru de adicții

Arhiepiscopia Aradului informează opinia publică asupra faptului că a fost obținut Certificatul de Urbanism nr. 403/11.12.2025, emis de autoritatea publică competentă, necesar pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – zonă de instituții și servicii, în vederea realizării unui Centru de adicții. Citiți în continuare

Daruri de Crăciun, ale Asociației „Miruna”, din Micherechi, pentru familii nevoiașe din România și Ungaria

Și în acest an (13 decembrie 2025), un grup numeros de tineri și credincioși din Micherechi (Ungaria), reuniți în Asociația social-caritativă „Miruna” și însoțiți de Preasfințitul Părinte Siluan și de alți clerici din Episcopia Ungariei (Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretar Eparhial și Profesor de Religie la Școala Generală din Micherechi și Arhidiaconul Emanuel Văduva), au oferit daruri de Crăciun la familii aflate în lipsuri, din România, dar și din Ungaria (cu o săptămână înainte). Citiți în continuare

Concertul tradițional de Crăciun al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad la a XXXIV-a ediție

Tradiționalul concert de colinde, sub genericul „Colind străbun”, ajuns la cea de-a XXXIV-a ediție, a avut loc luni, 15 decembrie 2025, ora 18.00, în sala de concerte a Filarmonicii din Arad, susținut de două coruri: Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, format din studenții programelor de licență și master și corala bărbătească PROCORD, alcătuită din generațiile de absolvenți ai instituției academice arădene, dirijate de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean. Citiți în continuare

Părintele Profesor Constantin Necula a conferențiat la Semlac despre Mărturisirea lui Hristos si Provocările Postmodernismului

Duminică, 14 decembrie, comunitatea parohială din Semlac a trăit un moment deosebit de profundă încărcătură duhovnicească și culturală, prin prezența Părintelui Profesor Constantin Necula, care a susținut conferința intitulată „Mărturisirea lui Hristos și provocările postmodernismului”. Citiți în continuare

CONCERT DE COLINDE SUSȚINUT DE RIBALE WEHBE DIN LIBAN ÎN PAROHIA ORTODOXĂ GROȘENI, PROTOPOPIATUL INEU

Duminică, 14 decembrie 2025, în parohia ortodoxă Groșeni, Protopopiatul Ineu, a venit pentru prima dată în județul Arad, la Groșeni, dra. psalt, Ribale Wehbe, din Liban, pentru a participa la Sfânta Liturghie și la un concert de colinde la inițiativa părintelui paroh, pr. ic. stvr. Radu Sas, bucurând astfel sufletul credincioșilor în preajma sfintelor sărbători, ocazionate de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Citiți în continuare