Slujbă de mulţumire în bisericile arădene

În bisericile Arhiepiscopiei Aradului s-a săvârşit la momentul trecerii dintre ani slujba de mulţumire pentru darurile revărsate de Dumnezeu asupra credincioşilor în anul 2009 şi cu rugăciune pentru tot ce este de folos în anul care începe.

La Catedrala „Sfânta Treime” din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, alături de soborul preoţilor şi diaconilor şi în prezenţa bunilor credincioşi, a săvârşit această slujbă, rostind şi un cuvânt de învăţătură, în care a arătat semnificaţia prezenţei creştinului în biserică în asemenea momente, aceea de dorinţă de a fi din prima clipă a noului an sub acoperământul Bisericii, fiecare dintre noi putându-se regăsi în starea celor la care Evanghelia de la Te-Deum-ul de la Anul Nou face pomenire atunci când Mântuitorul zice: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca cap. 2, v. 18-19). Toţi cei prezenţi au primit binecuvântarea ierarhului lor, împărtăşirea păcii dorită de Însuşi Dumnezeu prin cântarea îngerilor din noaptea Naşterii Pruncului Iisus şi doririle de spor în tot lucrul bun, linişte şi bună înţelegere în familii şi întreolaltă, alături de tradiţionalul „La mulţi ani!”.

Pr. Mircea Bupte

Consilier Social